Recompensă

Clint Eastwood premiat pentru contribuția adusă filmelor western



Actorul și regizorul Clint Eastwood a fost recompensat cu un premiu special în cinematografie, Founder’s Award, pentru contribuția la dezvoltarea stilului western, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Los Angeles, informează BBC News Online.
Evenimentul a fost organizat de Motion Picture and Television Fund, o organizație care furnizează diverse servicii, printre care și cele de îngrijire medicală, pentru cei care activează în industria divertismentului.
Founder’s Award este un premiu de onoare cu care sunt recompensate personalitățile care au contribuit cu povești cu cowboy de succes, difuzate fie pe marele ecran, fie pe posturile de televiziune.
Eastwood, care în 1992 a câștigat un premiu Oscar pentru filmul „Necruțătorul”, a primit premiul din mâinile unui alt câștigător de Oscar, actorul Morgan Freeman.
Clint Eastwood este al doilea regizor care este recompensat cu acest premiu, celălalt fiind John Ford, autorul unor western-uri clasice precum „The Searchers” (1956).
În cei 24 de ani de când este organizat acest eveniment, care poartă titlul Golden Boot Awards, premiul acesta a fost acordat doar de opt ori, printre artiștii care l-au primit numărându-se Ann-Margret, Joan Leslie, Powers Boothe și Wes Studi.



Recomandări

Anul 2014 în cinematografele românești: Filme de Oscar, Cannes și acțiuni în stil hollywoodian

Jude Law refuză să-și vadă fiica nou-născută până ce testul ADN nu-i va confirma paternitatea