Clinica Hereditas din Suceava oferă servicii medicale complexe

Clinica Hereditas din Suceava oferă servicii medicale complexe
Clinica Hereditas din Suceava oferă servicii medicale complexe

Când vine vorba de sănătate nicio persoană nu ar trebui să amâne mersul la medic, la un control regulat sau la recuperare medicală dacă situația o impune. Chiar dacă unitățile de tip spital, policlinică sau chiar dispensar reușesc să acopere nevoile populației, deseori este nevoie și de consult specializat care implică personal bine pregătit. De asemenea, procedurile medicale sau aparatura medicală de ultimă generație sunt cele care atrag persoane de vârste diferite pentru un consult complet și diagnostic pertinent.
Un astfel de spațiu în care își dau mâna competența și seriozitatea este clinica Hereditas din Suceava.
Un spațiu unde problemele de sănătate își găsesc rezolvarea
Clinica Hereditas din Suceava este un spațiu special amenajat unde sistemul medical este bazat pe investigații și apoi pe soluționarea diverselor afecțiuni care pot surveni la orice vârstă. Astfel, aici pacienții găsesc o gamă extinsă de specialități medicale dintre care enumerăm secția de cardiologie, chirurgie plastică, endocrinologie, medicină internă, neurologie sau psihiatrie printre altele. Chirurgia plastică, cea estetică și recuperatorie sunt și ele reprezentate de medici bine pregătiți în aceste domenii.
La clinica Hereditas funcționează de asemenea și un centru de permanență medicină de familie. Acesta funcționează în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale, deservite de către medicii de familie. În felul acesta se asigură continuitatea asistenței medicale primare.
Consultații gratuite în cadrul Centrului de permanență de la clinica Hereditas
Pentru cine are nevoie, în cadrul centrului de permanență se tratează urgențele ușoare, special pentru a elibera fluxul urgențelor grave care se tratează în cadrul unităților speciale de primiri urgențe. Pentru a evita aglomerația din cadrul unităților UPU, există câteva situații în care cei aflați în nevoie pot apela la serviciile din acest centru.
Dacă pacientul are febră sau amețeli, dar fără alte semne de slăbiciune, acesta se poate prezenta la centru. Mai avem apoi situația în care intervin arsurile electrice sau arsurile minore și, în cazul în care pacientul nu este cardiac, el poate veni la centru. În cazul mușcăturilor de animale sau a înțepăturilor de insecte, vă puteți prezenta la centrul de permanență al clinicii Hereditas. Sau, mai frecvent, în cazul copiilor care înghit accidental substanțe periculoase, aceștia pot fi aduși la acest centru.
Medicii de gardă din cadrul centrului de permanență pot oferi primul ajutor și în cazul durerilor toracice, la mișcările respiratorii sau în caz de aritmie. Tot ei pot administra tratament medicamentos, fie pe cale orală, fie injectabil.
Aceste consultații sunt gratuite, atât pentru persoanele asigurate, cât și pentru cele neasigurate.
Servicii medicale eficiente și o echipă de medici bine pregătiți
La clinica Hereditas din Suceava o echipă de medici specialiști, bine pregătiți și cu experiență în domeniile mai sus enumerate, oferă pacienților care le calcă pragul servicii medicale eficiente și îndrumare corectă. Discreția și devotamentul sunt calitățile celor care lucrează aici, pentru a asigura servicii medicale de calitate.
Tot în cadrul clinicii Hereditas cei interesați de medicina de recuperare și reabilitare medicală pot beneficia de pachete și abonamente de fizioterapie, combinate cu kinetoterapie și masaje adecvate.
Pentru programări se utilizează formularul de pe site sau numărul de telefon cu taxare normală.
Contact:
office@clinica-hereditas.ro
+40 330 408 407

Recomandări

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Consiliul Local Suceava a prelungit cu un an contractele de închiriere din Bazar, cele pentru cabinete medicale și pentru garaje

Cooperarea medicală europeană, promovată de prof. univ. dr. Roxana Filip într-o conferință internațională la Tbilisi

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari