Clienți ai BCR, Volksbank, Alpha Bank, RBS, Bancpost, Raiffeisen și Credit Europe Bank cer șefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, să le susțină interesele la fel de prompt precum a luat partea instituțiilor de credit în ceea ce privește ordonanța privind împrumuturile populației.
„În spiritul bunei credințe de care suntem convinși că dați dovadă, vă rugam insistent să manifestați echidistanță în problematica OUG 50/2010 și să susțineți interesul clienților băncilor cu aceeași promptitudine cu care v-ați situat de partea instituțiilor financiar-bancare. În acest sens, vă solicităm respectuos o întâlnire de lucru cu reprezentanții clienților băncilor din România, pentru a cunoaște realitatea relației bancă – client”, se arată într-un scrisoare deschisă adresată lui Franks.
Clienții băncilor susțin că OUG 50 i-a ajutat să descopere abuzurile din contractele bancare.
„Pierderile financiare ale clienților bancari nu sunt «potențiale», stimate domnule Franks! Sunt bani pe care băncile i-au luat în mod total abuziv de la români, ani la rând, prin comisioane inventate și dobânzi de câteva ori mai mari decât în oricare altă țară din UE. Totodată, vă solicităm să faceți o comparație între profiturile raportate de bănci și pierderile provocate românilor de clauzele contractuale abuzive”, potrivit scrisorii citate.
Clienții consideră că prin aplicarea OUG 50 vor avea de pierdut doar câteva bănci locale, astfel încât nu se susține ideea de destabilizare a întregului sistem bancar din România.
FMI și Comisia Europeană au arătat ieri că insistă pentru modificarea ordonanței privind creditele populației, astfel încât să se asigure un echilibru între bănci și consumatori, dar au evitat să prezinte în clar dacă aceasta este o condiționalitate strictă pentru eliberarea următoarelor tranșe.
„Ne interesează ca populația să fie protejată dar vrem să ne asigurăm și că nu existe ceva care să pericliteze stabilitatea financiară. Sunt optimist că vom găsi o soluție care respectă ambele obiective”, a răspuns Franks.