Nota, la spital

Client agresiv, bătut cu bâta de baseball de patronul unui bar



Un bărbat din comuna Șcheia a ajuns la spital, după ce a fost bătut măr de patronul unui bar din municipiul Suceava, pentru că făcea scandal în local.
Poliția a fost anunțată despre incident chiar de către patronul barului respectiv, care a susținut că el a fost agresat de către victimă.
Vineri dimineață, în jurul orei 7:50, polițiștii suceveni au fost sesizați, prin 112, de Florin Z., de 44 de ani, din municipiul Suceava, patronul unui bar din cartierul George Enescu, despre faptul că a fost agresat de către un client, Vasile J., în vârstă de 40 de ani.
Din primele cercetări ale polițiștilor sosiți la fața locului, s-a stabilit că, în acea dimineață, în jurul orei 7:30, Vasile J., aflat în stare de ebrietate, a venit în bar și le-a cerut angajaților să-l cheme pe patron, pentru a-i restitui o datorie.
Discuțiile dintre patron și clientul respectiv au degenerat în ceartă, iar Vasile J. a devenit agresiv. În acel moment, patronul localului a pulverizat câteva jeturi de spray iritant-lacrimogen în direcția clientului, după care a luat o bâtă de baseball de după bar și l-a lovit de mai multe ori.
Potrivit unui comunicat al poliției, victima a fost internată la Spitalul Județean Suceava, cu diagnosticul de traumatism cranio-facial, plăgi contuze scalp, fractură piramida nazală și traumatism mandibulă.
Clientul bătut urmează să fie examinat medico-legal, în funcție de numărul de îngrijiri medicale pe care le va primi urmând să se facă și încadrarea juridică a faptei pentru care va fi pus sub acuzare patronul de bar.



Recomandări

Răfuială 7 contra 1 la Dornești, cu bâte și topoare, asupra unui practicant de kickboxing. Doi dintre agresori au fost arestați

Un cuțitar a produs panică într-un restaurant din centrul Sucevei și a înjunghiat un client care a încercat să-l oprească în parcare