Clevetirea și bârfirea aproapelui sunt păcate împotriva iubirii

– Osândirea aproapelui, defăimarea cinstei omului sunt considerate ucidere sufletească? Cum pot fi combătute aceste feluri de ucidere a aproapelui și ce canon se dă la spovedanie?
Clevetirea, bârfirea aproapelui, osândirea, defăimarea cinstei oricărui om sunt păcate împotriva iubirii și cinstirii aproapelui. Urmările acestor păcate sunt multe, dar îndeosebi trei: hulirea lui Dumnezeu, discreditarea aproapelui și pătarea conștiinței credinciosului. Creștinul care vrea sincer să fie pe linia autentică a vieții creștine, când îl zgândăre demonul vorbirii de rău a aproapelui, e îndatorat să repete îndrumarea psalmistului: „Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele, să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug ca să tăgăduiesc păcatele mele“ (Ps. 140, 3, 4). Se cere antrenarea și cultivarea sentimentelor frățești și deprinderea de a fi „zăbavnic la grăit“ (Iacov 1, 19). La spovedanie, li se vor recomanda bârfitorilor remedii contrare clevetirii, îndeosebi înfrânarea limbii și cultivarea iubirii aproapelui. Desigur, la stabilirea canonului, duhovnicul va ține seama de individualitatea penitentului și-i va arăta calea izbăvirii de păcatul vorbirii de rău a aproapelui.
– Dar sminteala pe care o fac părinții copiilor și unii altora este tot ucidere sufletească? Care sunt urmările și cum poate fi combătută?
Sminteala, în esența ei, este prilejul pe care îl dăm aproapelui să păcătuiască, cum sunt înjurăturile și certurile părinților în fața copiilor lor, mâncare de dulce în zilele de post, luxul, risipa etc. Sminteala este trecută între păcatele de moarte, fiindcă prin ea atentăm la mântuirea aproapelui, deci comitem ucidere sufletească. Mântuitorul ne povățuiește să ne ferim de a fi pricină de sminteală pentru aproapele nostru, chiar dacă ar fi să suferim pagubă mare. Expresiile „Dacă mâna ta sau piciorul tău te smintește, taie-l, sau dacă ochiul tău te smintește, scoate-l și aruncă-l de la tine“ (Matei 18, 8-9) ne arată în chip figurat datoria de a nu fi pricină de sminteală, de a nu fi ademenire la păcat aproapelui. Creștinul adevărat știe că mântuirea personală este dependentă de mântuirea aproapelui.
Pe lângă o scurtă catehizare referitoare la mântuirea lor și a copiilor lor, li se va da părinților canon înfrânarea limbii, chiar un timp de tăcere, exerciții de cumpătare, cu respectarea zilelor de post, rugăciuni etc.
(arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhovnicești, cu pr. prof. Ion BUNEA)