Fostul ministru francez de Interne Claude Gueant (UMP) a declarat joi pentru Canal + că nu trebuie incitate minorități „foarte criminogene”, de origine română sau bulgară, să se stabilească în Franța, relatează Le Figaro, în ediția electronică.
Întrebat de Canal + despre prelungirea politicii sale de către succesorul său socialist Manuel Valls, Gueant, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy, a vorbit despre o „continuitate în vorbe”, subliniind că „în materie de securitate trebuie adoptat un anumit realism”, Dar „nu este chiar același lucru”, a apreciat el, citând „expulzarea unor persoane care înființează tabere ilegale”.
El nu a folosit cuvântul „romi”. „Nu îl folosesc niciodată, am spus întotdeauna persoane de naționalitate română și bulgară, eu nu fac disctincții etnice”. „Să aplicăm și noi deciziile justiției”, a adăugat Gueant. „Dar să nu incităm la stabilirea lor în teritoriu. Noi știm că sunt minorități foarte criminogene, de o infracționalitate extrem de crudă de altfel, deoarece folosesc mult copiii”, a argumentat fostul ministru.
„Nu există decât o singură soluție: să descurajăm venirea acestor persoane și să le trimitem acasă. Iar problemele de integrare, care sunt reale, trebuie tratate în țările lor de origine”, a conchis el.
Actualul ministru francez de Interne, Manuel Valls, s-a deplasat miercuri în România pentru a discuta despre situația romilor.