Nu am știut de ”Clasicul suedez”, până mi-a spus și explicat Alexandru, fiul meu cel mare. Dar să nu mint!… Întrucât despre cursa de schi nordic – sau schi fond, cum i se mai zice – ”Vasaloppet” știam ceva: istorie mai cu seamă.
Acum, când știu ce și cum, n-am încotro și voi scrie!… Iar motivele sunt două.
Primul e că sunt adeptul rostirii lui Michel de Montaigne: ”A spune despre tine mai puțin decât ești este prostie, nu modestie”. Cred asta și când e vorba de mine, iar când e vorba de vreunul dintre flăcăii mei, și mai și!… De data asta, despre Alexandru fiind vorba…
Așadar, de puțină vreme, am aflat că numitul ”Clasic suedez” cuprinde patru probe sportive de anduranță. De îndată vă voi spune și care, nu înainte de a sublinia că e vorba de sporturi folositoare!; acesta fiind al doilea motiv. Folositoare minții și trupului în viața de zi cu zi, întru unitatea ”Mens sana in corpore sano”: înotul, ciclismul, alergarea și schiul nordic. Ce-i drept, la câteva dintre ele mă mai pricep și eu, practicându-le până în ziua de azi, la 70+, însă cu măsura pe care o impun anii.
Cineva ar putea zice că toate sporturile sunt folositoare, dar l-aș contrazice argumentat, căci unitatea zicalei latine amintite se spulberă în cazul sporturilor extreme, rod al unor minți egotice; intrând aici – de pildă – salturile în „wingsuit”, cățărarea liberă, alpinismul ”himalayan” (dar nu numai acolo), sporturile cu motor, luptele ”în cușcă”, unde trupul e mutilat sau uneori chiar moare, ”grație” mândrei minți agresive.
Așa se face că lui Alexandru i-a mai rămas de parcurs numai proba ultimă: ”Vasaloppet”, unde duminică, pe 1 martie 2026, la ora 8, urma să înceapă parcurgerea pe schiuri a celor 90 de kilometri dintre localitățile Sälen și Mora.
Trebuie să adaug aici că în palmares și-a trecut cursa de ciclism ”Vätternrundan” – turul lacului Vättern, cea mai grea cursă de amatori din lume – unde cei 315 km i-a parcurs pedalând continuu, zi și noapte, fie soare, fie ploaie, în 16 ore și 31 de minute. A lunecat mai apoi, înotând în râu – și contra curentului, apa având 14 grade C – cursa ”Vansbrosimmet”, cei trei ”km lichizi” străbătându-i în 1 oră și 5 minute. A urmat alergarea ”Lidingöloppet” – care i s-a părut cea mai dificilă – cei 30 de km ai acesteia, pe relief variat, luându-i 2 ore și 42 de minute.
Din ”Clasicul suedez” îi rămăsese – cum tocmai scriam – schiul. Ceea ce, la cei aproape 43 de ani ai săi, nu e puțin lucru.
Și totuși, întrucât ”Mens sana in corpore sano” își păstrează adevărul, zilnicul antrenament al celor două – minte și trup – e cheia binelui… Exercițiul cotidian, ca scop în sine, nu concursurile!… Exercițiul în care a fi astăzi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât astăzi le hrănește pe cele două; mintea putându-și crește performanța până la adânci bătrâneți, ea menținând și trupul ”în formă”, prin adecvare și măsură. Întrucât nu concursurile după criteriile de performanță impuse colectiv și compararea cu alții contează, ci doar compararea cu tine. Asta, cu atât mai mult cu cât, atunci când un om ține să arate altora ce poate – că trebuie, că nu trebuie… – e și dovada nesiguranței sale; ceea ce nu se întâmplă când, știind că e bun, priceput, nu ține să o demonstreze… Dovedind-o însă la nevoie, atunci când viața i-o cere. Starea asta vine cu timpul… De aceea subliniasem la început că există sporturi de folos; printre ele fiind, de pildă, krav maga și tirul.
Ce-i drept – fiindcă veni vorba de minte – printre altele, exercițiul ei consistă și în cititul cărților ”grele”: cărți de filozofie, neuroștiințe, epigenetică, economie, sociologie etc., nu cititul comod al romanelor de amor și nici plăcuta ingurgitare a producțiilor distractive de televiziune.
În filmul ”Cei șapte magnifici” – cel din 1960! – este un dialog dens; unul dintre câteva la fel de sugestive: ”Dacă este atât de bun, cu cine mai concurează el?”, vorba fiind de un pistolar formidabil, întrupat pe ecran de James Coburn… Răspunsul venind simplu: ”Doar cu el însuși”.
