Clasa mijlocie a ticăloșilor



Aniversarea a 140 de ani de la Înființarea Academiei Române a trecut aproape neobservată. S-a reținut, poate, că președintele Băsescu a decorat niște oameni care au avut o contribuție bla-bla-bla. Printre aceștia s-a numărat și Dumitru Paica. Vă spune ceva numele? Nimic, desigur. Atunci ați putea bănui că e un om de știință care stă retras în biroul lui, în laboratorul lui, la masa de scris, cine știe, și care cercetează, în anonimat, pentru binele omenirii. Ei, bine, vă înșelați. Ne înșelăm. Și înșelat a fost și Traian Băsescu pentru a-l decora. Dumitru Paica este unul dintre tovarășii profund înfipți în vechiul sistem. Înainte de 1989, el a lucrat, sub comanda altui tovarăș de încredere, Gheorghi Prisăcaru, la cabinetul tovarășei academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Era unul din țuțerii tovarășei. Unul dintre cei care o făceau, zi de zi, să creadă că e înțeleaptă, patrioată, genială, providențială. În cartea de muncă a tovarășului Dumitru Paica scrie că a fost angajat pe postul de lucrător cu munca politică. Activist. Legenda spune c ă, de la un timp încoace, slujbașii cabinetelor ministeriale erau ofițeri acoperiți de Securitate. Dacă va veni vremea descoperirii foștilor ofițeri acoperiți, vom ști, de bună seamă, cum stau lucrurile. Până atunci, reținem că Dumitru Paica a fost una din rotițele sistemului dictatorial al Ceaușeștilor. După decembrie 1989, tovarășul Prisăcaru, însoțit de tovarășul Paica, s-a refugiat la Academia Română. Fiind mai abil, Ghiorghi Prisăcaru a ajuns senator PSD, șef al comisiei de politică externă a Senatului României. E și asta o culme a tupeului. Paica a rămas la Academia Română, șef al Cancelariei și mână dreaptă a lui Eugen Simion, recordmanul la salarii de la stat. (deschid o paranteză și vă spun că Eugen Simion, omul cu figura de savant blajin, a supt de la bugetul țării, la un moment dat, șapte opt salarii pentru șapte opt funcții bine plătite. AQ fost un cumulard fericit!). Bun, și la Cancelaria Academiei Române a venit, la un moment dat, o cerere de la Palatul Cotroceni. În vederea aniversării a 140 de ani, se cerea o listă de propuneri pentru decorare. Așa se face în momentele festive. În acest context, lui Dumitru Paica i-a venit o idee genială. Ce-ar fi să-l propună cancelaria Academiei pe unul care a dus greul, a adus servicii președintelui Simion, a făcut și desfăcut tot felul de situații, adică, pe scurt, și-a adus inestimabila contribuție la dezvoltarea instituției. Adică, ați ghicit, chiar pe tovarășul Dumitru Paica! Eu propun, eu centrez, eu dau cu capul. Iar Băsescu decorează!
Meritul decoratului devenit Cavaler este simplu. După ce a convins-o, zilnic, pe Elena Ceaușescu de faptul că e genială, l-a ajutat și pe Eugen Simion să se creadă nemuritor!
Morala acestei întâmplări este simplă. Ea demonstrează că marii ticăloși n-ar exista dacă nu s-ar sprijini pe clasa mijlocie a ticăloșilor. Dacă în zona economică nu avem clasă mijlocie adevărată, la ticăloșie nu am dus lipsă niciodată de așa ceva. Oricât ne-a fost de bine sau de greu în istorie.