PNL

Clarificări de facto



Așa cum anticipam încă de la finele lui noiembrie 2006, fuziunea prin absorbție între PD și ex-PLD a contribuit semnificativ la o serie întreagă de „clarificări” pe scena politică actuală din România, chiar dacă este vorba de clarificări de facto și mai puțin de clarificări doctrinare și/sau ideologice; după ce a jucat rolul unui „cal troian” menit să fragmenteze PNL-ul, în varianta inițială de platformă/program, structura politică creată s-a dovedit un simplu „pion” în mâna domnului Traian Băsescu, reunindu-se, oarecum natural, sub un singur centru de decizie. Privind retrospectiv, este dificil de formulat răspunsuri clare la întrebări de tipul: „Care a fost/este ideologia PLD?”; ”Care a fost/este ideologia PD?”; ”Care va fi ideologia/doctrina PD-L?”; „Care sunt perspectivele unor partide precum PRM sau PNG și ce le diferențiază doctrinar?”.
Din punct de vedere doctrinar/ideologic forțele politice s-au structurat dintotdeauna în jurul unei idei centrale enunțate, al unei doctrine explicit promovate. Teoretic, prin ideologie înțelegem un sistem de idei cu semnificație politică durabilă, la care se raportează un partid, un grup social, o clasă socială etc. ; în decursul timpului doctrinele s-au structurat în jurul partidelor istorice de tip liberal, conservator sau socialist, așadar reflectă un spectru larg începând de la dreapta până la stângă scenei politice dintr-o țară sau alta(David Miller, 2006).
Altfel spus, forțele politice semnificative au îmbrățișat dintotdeauna o anumită ideologie, și-au construit și exprimat public un anume tip de doctrină (sistem închegat de principii/concepții prin care se exprimă o anumită orientare în domeniul politic, religios, științific, filosofic etc.); ele oferă astfel întregului spectru al electoratului șansa unei prime opțiuni de vot de tip politic/doctrinar, urmând ca în subsidiar să fie determinanți liderii partidelor ce promovează un anumit tip de ideologie(opțiunea de vot după performanța liderilor); îndeosebi după Marx și Engels sintagma de ideologie s-a nuanțat și oarecum perimat, având asociate și conotații negative (David Miller, 2006).
Dincolo de chestiunile teoretice, revenind la scena politică din România, în calitate de cetățean, percep că s-a ajuns la o clarificare majoră a spectrului politic în sensul simplificării opțiunilor majore adresate electoratului(prin construcția PD-L); însă, paradoxal, problematica ideologică/doctrinară a devenit oarecum mai confuză; indiscutabil, constituirea PD-L oferă un avantaj nesperat PNL-ului în sensul că rămâne un „culoar” în zona centru-dreapta ce poate conduce PNL-ul până la 20% din opțiunile electorale, deci dl. Boc și alți lideri PD au sprijinit, involuntar desigur, poziția PNL pe scena politică; la stângă scenei politice PSD-ul urmează să evolueze oarecum nestingherit de alte partide clar orientate ideologic, ceea ce îi asigură teoretic 20-25% din opțiunile electoratului. După percepția mea, rămâne insuficient clarificată dreapta spectrului politic, zonă în care se localizează PD-L, cel puțin declarativ; anumite întrebări survin însă în mod automat: „Cum a oscilat PD-ul(desprins din FSN,1992) de la stânga scenei politice până în această zonă?”; „Cum se explică afilierea la PPE?”; „Care este la nivel european ideologia/doctrina PPE, întrucât acesta cumulează un întreg grup de forțe politice?”; „Este semnificativă electoral adăugarea sintagmei de „liberal” în denumirea PD-L?”. În măsura în care apreciem că este posibil ca o secvență din electoratul de orientare liberală să susțină noua construcție politică a PD-L oarecum involuntar apar alte întrebări notabile: „Ce ar însemna adăugarea sintagmei de „creștin-democrat” la aceeași construcție politică?”; „Dar a sintagmei de „conservator”?”
Apreciez că anumite construcții politice de tipul invocat, oricât de subtile/nuanțate ar fi strategiile pe care se bazează, se vor dovedi contraproductive pentru confruntările electorale din 2008/2009. Totuși, rămân o serie întreagă de semne de întrebare legate de votul uninominal, dar și de viitoarele poziționări ale partidelor politice precum PRM sau PNG; eventuala intrare în viitorul Parlament a acestor partide politice este suficient de probabilă și poate conduce la diverse tipuri de alianțe în viitor.



Recomandări