„Clara de Cotnari”, savurată la Paris



La finele lunii martie, s-a întâmplat să fiu invitat la o lectură publică în sediul ambasadei Cehiei din Paris, alături de alți trei scârța-scârța pe hârtie, reprezentând trei țări foste comuniste: un croat, un slovac și un ceh. Evenimentul a fost inclus în colocviul „Literatura Europei centrale și estice, pe ruinele comunismului”, iar eu pentru prima oară în viață am luat parte la așa ceva, fiind mai mult împotriva, decât pentru acest gen de exhibiții.
În fine, fiecare autor și-a avut momentul, pe care și l-a inaugurat citind un fragment din nuvela sa, în limba natală. Apoi, un actor a interpretat fragmente mai semnificative din aceeași nuvelă, după care a urmat un mic interviu: autorul în dialog cu traducătorul, în cazul meu profesorul Constantin Zaharia, un bucureștean devenit parizian. La urmă, răspunsuri la întrebările din public.
În general, viața m-a învățat să stau cuminte la locul meu, așa că n-o spun ca s-o fac pe grozavul, că au fost magnetice clipele când directorul-adjunct al Institutului Cultural Ceh din Paris, actorul Jean-Gaspard Páleníček ( sper că am pus bine accentele deasupra literelor ), a interpretat aproape în întregime nuvela mea, “Clara de Cotnari”, extrasă din volumul “Zece povestiri multilateral dezvoltate”, apărut anul trecut la editura “Cartea românească”. Nu mi-am putut imagina despre “Clara de Cotnari” – un personaj picant, care îmbină, în povestirea mea, dragostea totală pentru colegi cu delațiunile spre Securitate – că poate ține sala în același suspans, în care își ținuse colegii de facultate, pe timpul zbuciumatei sale studenții. La sfârșit, când publicul s-a ridicat în picioare, am simțit că aplauzele sunt mai mult pentru ea, Clara de Cotnari, decât pentru un biet autor ca mine.
La cocteilul de la urmă ( unde s-a mai văzut eveniment cultural fără cocteil ?), câțiva domni și doamne, de diferite naționalități, m-au întrebat unde pot găsi cărțile mele. Le-am răspuns că trebuie să dea o raită prin librăriile din România, dar cu răbdare, fiindcă numai anumite librării le primesc. Auzind asta, Petra James, unul dintre organizatorii colocviului, mi-a spus că e o crimă să nu fiu tradus. Posibil, dar sunt pe lume infracțiuni mai mari, iar eu trebuie să-mi văd liniștit de mica mea existență, în orașul meu, unde nu se întâmplă nimic, în afara unor crime și violuri de rutină.
Am plecat așadat bou la Paris și m-am întors vacă. De fapt, nici nu îmi propusesem mai mult. Și să nu uităm că vacile din Franța oferă publicului o artă minunată, sub forma brânzeturilor.
E de datoria mea să adaug că deplasarea mea la Paris n-ar fi avut loc, după refuzurile pe care le-am primit de la autoritățile române, fără sprijinul financiar a două instituții particulare: “Universitatea Petre Andrei” și Adrian Porumboiu.
De unde se pot trage anumite concluzii.