Clădirile aflate în construcție vor putea fi intabulate înainte de a fi finalizate. Directorul Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Romică Andreica, a declarat că potrivit prevederilor unei Ordonanțe de Urgență de modificare a Legii nr. 7/1996 a cadastrului există posibilitatea înscrierii construcțiilor, pe stadii de execuție, acest lucru dând posibilitatea proprietarilor să tranzacționeze sau să ipotecheze chiar și clădirile aflate în curs de executare. „Se știe că există mii de construcții abandonate, mai ales datorită lipsei de fonduri pentru a le continua. Astfel, aceste construcții nefinalizate se vor putea ipoteca sau vinde. Este o măsură care ar putea dezvolta piața imobiliară dar și o măsură extrem de benefică în procesul de absorbție de fonduri europene, căci proprietarul se poate împrumuta în bancă pe baza unei ipoteci făcute pe o construcție neterminată, in vederea cofinanțării”, a declarat Romică Andreica.