Vântul puternic din ultimele ore a dus la ruperea mai multor copaci, sâmbătă dimineață, în mai puțin de o oră, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava intervenind pentru îndepărtarea a trei arbori care puneau în pericol clădiri și autoturisme. Pompierii au intervenit pe strada Tineretului din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, unde un arbore de 15 metri era la un pas să cadă peste mai multe mașini. Ei au reușit să îndepărteze autoturismele, după care au tăiat copacul și au îndepărtat pericolul.O intervenție asemănătoare a avut loc pe strada Ștefan cel Mare din Suceava, peste drum de Palatul de Justiție, unde un copac risca să cadă pe stradă. Într-un al lll- lea caz pe strada Mărășești din cartierul Areni, în zona magazinului Data Service, un copac a căzut peste o casă, din fericire, fără a produce pagube importante. Sâmbătă, în jurul orei 12, pompierii au intervenit la un bloc de pe strada Mărășești unde exista pericolul căderii tencuielii imobilului peste persoane și mașini.