Lucrări finalizate

Clădirea restaurată a Muzeului de Istorie, recepționată de Consiliul Județean fără obiecțiuni

Clădirea restaurată a Muzeului de Istorie din cadrul Muzeului Bucovinei a fost recepționată miercuri fără obiecțiuni
Clădirea restaurată a Muzeului de Istorie din cadrul Muzeului Bucovinei a fost recepționată miercuri fără obiecțiuni

Clădirea restaurată a Muzeului de Istorie din cadrul Muzeului Bucovinei a fost recepționată, miercuri, de comisia din care au făcut parte reprezentanți ai muzeului, ai Consiliului Județean, ai Primăriei Suceava, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, ai ISU etc. Administratorul public al județului Suceava, Ionuț Adomniței, ne-a declarat, ieri, că procesul verbal de recepție a fost semnat de membrii comisiei fără obiecțiuni, ceea ce înseamnă că obiectivul poate fi predat beneficiarului, respectiv Consiliul Județean, apoi predat muzeului. ”Până la sfârșitul lunii aprilie apreciem că se va finaliza atât dotarea, cât și amenajarea expoziției permanente”, a afirmat Ionuț Adomniței.
Salariații muzeului se vor putea muta din sediul în care au avut provizoriu birourile în clădirea proaspăt consolidată, restaurată, reamenajată și extinsă cu încă două corpuri. Spațiul disponibil s-a extins de la circa 3.000 de metri pătrați la peste 5.000 de metri pătrați. Una dintre noile clădiri ridicate este destinată activităților administrative, iar cealaltă laboratoarelor. Spațiile expoziționale au fost extinse și toate birourile funcționează la ultimul nivel. Pe lângă sălile de conferință, săli multimedia, bibliotecă, muzeul are și două terase care vor fi deschise publicului.
Valoarea contractului de finanțare a consolidării și restaurării Muzeului Bucovinei, semnat de Consiliul Județean (CJ) Suceava cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, este de 60,6 milioane de lei. Lucrările au fost executate de firma General Construct Suceava, în asociere cu Loial Impex Suceava, Restaco Suceava, ConBucovina Suceava și Grup Corint Alba Iulia.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Consiliul Județean Suceava va aloca 16 milioane de lei pentru a salva zidurile Cetății de Scaun de degradările produse de infiltrațiile de apă

CJ Suceava va aloca fonduri pentru a elimina infiltrațiile de apă din zidurile Cetății de Scaun

„Bijuterii ucigașe – evoluția armelor de-a lungul perioadelor istorice”, proiect educațional la Muzeul de Istorie

„Bijuterii ucigașe - evoluția armelor de-a lungul perioadelor istorice”, proiect educațional la Muzeul de Istorie
„Bijuterii ucigașe - evoluția armelor de-a lungul perioadelor istorice”, proiect educațional la Muzeul de Istorie