Nepăsare sau neputință

Clădirea de kilometrul 0 al municipiului Rădăuți, la un pas de a deveni o ruină

„Patrulaterul” este la un pas de a se transforma într-o ruină

„Patrulaterul”, așa cum denumesc localnicii cea mai impozantă clădire de la kilometrul 0 al municipiului Rădăuți, clădire cu o vechime de peste o sută de ani, este la un pas de a se transforma într-o ruină. Dacă parterul imobilului format din patru laturi a fost reabilitat, în mare parte, de cei care au cumpărat spațiile de acolo, etajul clădirii, care are ca proprietar municipiul Rădăuți și ca administrator Consiliul Local, s-a transformat într-o casă fără stăpân în care, până nu demult, locuiau oamenii străzii pe holuri cu pereți distruși de igrasie, mormane de gunoi și încăperi insalubre. Chiar dacă anul trecut de pe acest etaj au fost scoase mai mult de zece remorci cu gunoi, nici astăzi holurile fostului Hotel Nordic nu arată mai bine. Mai mult, specialiștii spun că au apărut probleme de rezistență, fațada imobilului cât și țigla de pe acoperișul clădirii sunt puternic deteriorate, iar în anii din urmă câțiva trecători au fost accidentați de bucăți de tencuială sau de țiglă.
De la Prefectură la hotel
Impunătorul imobil din centrul municipiului a fost inaugurat în jurul anilor 1910 și a găzduit în acele vremuri Prefectura și Primăria localității, apoi după anii ‘40 administrația locală comunistă. În anul 1969, Sfatul Popular Raional Rădăuți s-a mutat în actualul sediu al primăriei, iar imobilul a capătat după o serie de modificări destinație de hotel, condiții în care clădirea a trecut în anul 1988 în proprietatea Oficiului Județean de Turism Suceava, fostul OJT.
Directorul hotelului din anii ‘70, Timi Bărăgoiu, a povestit: „Hotelul avea 43 de camere, cu o capacitate de cazare de 110 locuri. În afara acestora mai aveam spălătorie și călcătorie proprie și mai multe magazii. Pot să afirm că în perioada 1974-1983 am avut o ocupare de 80-90% și că în afara turiștilor români aveam aproape permanent grupuri din străinătate. Condițiile de cazare erau foarte bune și, un lucru deosebit pentru acele vremuri, existau apă caldă și căldură în permanență”. După Revoluție hotelul a fost luat în locație de gestiune, iar după câțiva ani, în baza unei hotărâri judecătorești din 1997, noul proprietar al acestuia a devenit municipiul Rădăuți, iar în calitate de administrator, Consiliul Local Rădăuți.
Începutul sfârșitului
În aceste condiții, administrația locală a decis să închirieze, în baza unor hotărâri de Consiliu Local, camerele fostului hotel unor asociații, fundații sau sedii de partide din municipiu. Și pentru că în acea perioadă apăruseră unele solicitări de cumpărare a unei aripi a fostului hotel, Consiliul Local a emis o hotărâre prin care a trecut în domeniul privat 20 de camere. Din păcate nici unul dintre potențialii cumpărători nu a achiziționat aceste camere, iar în o parte dintre acestea a fost instalat Detașamentul de Jandarmi din municipiu, care a funcționat acolo până în 2011.
Chiar dacă majoritatea celor peste 40 de încăperi aveau chiriași, administrația rădăuțeană nu a reușit să găsească o soluție pentru întreținerea imobilului, și acesta a început să se degradeze. Pentru că imobilul nu mai dispunea de încălzire, instalația de apă și canalizare a cedat în mai multe locuri, iar în camere și pe holuri s-a instalat igrasia. Tencuiala de pe pereți a început să cadă, iar pentru că grupurile sanitare erau impracticabile, locurile mai dosnice de pe holuri au devenit un fel de closete. Ușa de acces în clădire era permanent descuiată, iar fostul hotel s-a transformat, pe parcursul nopților, într-un rai al celor fără casă și un adăpost pentru persoanele dubioase.
Chiar dacă au existat unele inițiative, administrația locală nu a luat nici o măsură, iar clădirea s-a degradat permanent. „Am ajuns într-o dimineață la vechiul hotel, căutam sediul unei fundații. Pentru că încă nu se luminase, era iarna, pe holul întunecos am tras o sperietură zdravănă când dintr-un ungher s-a ridicat un zdrahon nebărbierit și murdar, care mi-a cerut cinci lei. Am plecat imediat și de atunci am evitat să mai intru pe acolo”, a spus Nicolae Popescu, un pensionar din cartierul Hipodrom. Fațada clădirii și acoperișul acesteia reprezintă un pericol permanent pentru trecătorii de pe trotuarele din apropierea clădirii pentru că periodic se desprind bucăți de mortar ori cad bucăți de țiglă.
Viceprimarul Bogdan Loghin: Soluția – fonduri europene
În urmă cu circa un an administrația locală a repartizat o cameră unui cetățean care înnoptează permanent în fostul hotel și se ocupă de curățenia acestuia. Însă o singură persoană nu poate administra o suprafață de câteva mii de metri pătrați, chiar dacă bărbatul este extrem de bine intenționat. Trebuie precizat că, la fel ca și în urmă cu 10 sau 15 ani, nici acum nu există vreo toaletă funcțională, accesul la energia electrică se face prin tot felul de improvizații care nu înseamnă decât un risc permanent de incendiu. Mai trebuie menționat că intrarea în podul clădirii a fost blocată, după ce chiriașii de la mansarda care găzduiește sediul unui partid au instalat un perete din gratii metalice.
Întrebat despre soluția care poate rezolva situația critică a imobilului din centrul municipiului, viceprimarul cu atribuții de primar, Bogdan Loghin, a declarat: „Știu de mai mulți ani de situația de la fostul hotel. Am prevăzut la buget un miliard de lei vechi pentru reparații la acoperiș, însă soluția pentru reabilitarea întregului imobil o văd numai prin accesarea de fonduri europene”.

Grupuri sanitare închise
Grupuri sanitare închise
Spații închiriate
Spații închiriate
Clădirea s-a degradat permanent
Clădirea s-a degradat permanent
Fostul hotel s-a transformat într-o casă fără stăpân
Fostul hotel s-a transformat într-o casă fără stăpân
Clădirea de kilometrul 0 al municipiului Rădăuți, la un pas de a deveni o ruină
Clădirea de kilometrul 0 al municipiului Rădăuți, la un pas de a deveni o ruină
„Patrulaterul” este la un pas de a se transforma într-o ruină
„Patrulaterul” este la un pas de a se transforma într-o ruină

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora