Conform noilor legi ale proprietății, clădirea în care își desfășoară activitatea Consulatul Ucrainei ar putea reveni în natură fostului proprietar, care a revendicat-o deja. După cum a declarat viceprimarul Angela Zarojanu, dacă cel care a revendicat-o va prezenta toate actele prin care dovedește că acea clădire i-a aparținut, va trebui respectată legea, prin urmare, clădirea îi va reveni în natură, iar Consulatul Ucrainei va trebui să se mute în altă parte.
În prezent, în municipiul Suceava sînt mai multe clădiri revendicate de foștii proprietari, printre acestea numărîndu-se Hanul Domnesc și sediul Grădiniței nr. 2.
Cererile de retrocedare a vechilor proprietăți mai pot fi depuse la Primăria Suceava numai pînă pe 22 septembrie 2005.