Clădire construită ilegal în Burdujeni, demolată pentru a face loc unei parcări de reședință

O construcție apărută ilegal pe domeniul public, lipită de un punct termic din cartierul Burdujeni, a fost demolată integral joi, de Primăria Suceava. Operațiunea, solicitată în numeroase rânduri de locuitorii din zonă, disperați de faptul că în clădire s-au „aciuat” oamenii străzii, transformând-o în depozit de deșeuri, a avut loc după ce s-au parcurs toate etapele legale pentru a se ajunge la demolare.
Distrugerea imobilului ilegal s-a făcut cu utilaje și echipe de la Direcția Domeniului Public, dar și cu implicarea celor de la Diasil, fiind necesară preluarea unor cantități mari de gunoi, dar și a resturilor de la demolare.
Prezent la acțiune, viceprimarul Lucian Harșovschi a explicat situația:
„O clădire ilegal construită în cartierul Burdujeni, lângă un punct termic, care a devenit între timp adăpost pentru persoane “dubioase”, un focar de infecție și un pericol pentru cei din jur, a fost demolată astăzi.

Clădire construită ilegal în Burdujeni, demolată pentru a face loc unei parcări de reședință
Clădire construită ilegal în Burdujeni, demolată pentru a face loc unei parcări de reședință

Urmează ca în zona curățată și în cea din apropierea acesteia să construim o nouă parcare, pentru ca cei care locuiesc acolo să nu mai fie nevoiți să parcheze foarte aproape de blocuri, sub geamuri”.
Lucian Harșovschi a fost abordat de oamenii din zonă, care i-au mulțumit pentru implicare, i-au solicitat să rezolve și alte probleme cu care se confruntă și l-au îndemnat să candideze la funcția de primar.

Cert este că în aceeași zi au fost preluate toate gunoaiele cărate acolo de oamenii străzii, iar clădirea construită ilegal a fost demolată, zona fiind curățată complet.

Clădire construită ilegal în Burdujeni, demolată pentru a face loc unei parcări de reședință
Clădire construită ilegal în Burdujeni, demolată pentru a face loc unei parcări de reședință

„Nu ne oprim aici, în primăvară continuăm cu garajele din spatele Primăriei, unde va fi făcută o parcare supraterană”, a precizat Lucian Harșovschi. Situația garajelor de pe strada Ștefan Tomșa este diferită, pentru acestea fiind oferite despăgubiri de către Primărie proprietarilor.

Clădire construită ilegal în Burdujeni, demolată pentru a face loc unei parcări de reședință
Clădire construită ilegal în Burdujeni, demolată pentru a face loc unei parcări de reședință
„Nu ne oprim aici, în primăvară continuăm cu garajele din spatele Primăriei”, spune viceprimarul Lucian Harșovschi

Recomandări

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini