Ediția de anul acesta a proiectului „Crăciun în Bucovina” va avea loc în perioada 22 decembrie 2011 – 1 ianuarie 2012. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cursul zilei de ieri că dacă ediția de anul trecut a fost organizată cu fonduri europene, anul acesta manifestările vor fi organizate de administrația județeană împreună cu asociațiile de turism și cu mai multe primării de orașe și municipii.
„Deja i-am obișnuit pe turiștii români și străini cu evenimente organizate în județul Suceava în perioada sărbătorilor de iarnă, iar acum am lansat proiectul «Crăciun în Bucovina». De data aceasta nu mai putem să-l facem pe bani europeni, motiv pentru care încercăm să mutăm evenimentele către asociațiile de turism și către primării”, a declarat președintele CJ Suceava.
El a spus că până în momentul de față în acest proiect s-au înscris Primăriile Suceava, Gura Humorului, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni și Rădăuți. Gheorghe Flutur a explicat că în toate aceste orașe și municipii vor fi organizate manifestări în care turiștii vor putea să vadă obiceiurile de iarnă din județul Suceava. El a adăugat că administrația județeană va asigura transportul formațiilor de obiceiuri de iarnă către locațiile în care vor fi organizate evenimente în cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina”.
„Parteneriatul cu administrația județeană va însemna că noi vom identifica formații, cum ar fi «Capra» de la Mălini sau «Urșii» de la Boroaia, și le vom transporta în zonele în care vor fi organizate evenimente”, a precizat Gheorghe Flutur, care a adăugat că „dorim să încurajăm asociațiile de turism să scoată ceva fonduri, pentru că i-am ajutat în acești ani și cred că este momentul să facă și ei un mic efort atunci când se organizează astfel de evenimente. Este o perioadă grea, de austeritate, dar evenimente trebuie organizate, turiștii trebuie atrași și atunci cred că așa cum cei de la Asociația «Produs în Bucovina» au început să scoată bani pentru a plăti deplasările artiștilor la târgurile pe care le organizează în țară, așa pot și asociațiile de turism să contribuie cu fonduri”.
Proiectul va fi promovat la nivel național
Flutur a arătat că, potrivit programului stabilit până în momentul de față, spectacolele de obiceiuri de iarnă vor fi organizate în data de 27 decembrie în Suceava, pe 29 decembrie la Vatra Dornei și pe 30 decembrie la Gura Humorului și Rădăuți.
Președintele CJ Suceava a spus că începând cu data de 1 decembrie 2011 va începe o campanie de promovare la nivel național a proiectului „Crăciun în Bucovina”.