Consiliul Județean Suceava intenționează să achiziționeze una sau două freze pentru deszăpezire, utilajele urmând să fie folosite de către Direcția de Drumuri și Poduri, aflată în subordinea administrației județene. Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de vineri că aceste utilaje ar putea fi achiziționate fie din bugetul Consiliului Județean, fie printr-un parteneriat public privat. Nechifor a arătat că o a treia variantă ar fi ca administrația județeană să primească o sponsorizare pentru achiziționarea acestor utilaje. El a arătat că achiziția unui astfel de utilaj nou ar costa 300.000 – 400.000 de euro, bani pe care administrația județeană nu i-ar putea asigura în întregime din bugetul propriu. „În condițiile în care vom găsi înțelegere și o resursă financiară, alta decât bugetul propriu, putem accepta o donație din partea unei companii chiar în condițiile în care utilajul nu este nou”, a declarat șeful administrației județene.
Cătălin Nechifor a arătat că achiziționarea acestor utilaje pentru Direcția de Drumuri și Poduri a Consiliului Județean Suceava ar fi benefică, în condițiile în care administrația județeană nu ar mai fi atât de dependentă, în situații critice, de intervenția Guvernului sau a altor structuri.