CJ Suceava va marca Ziua Bucovinei printr-un eveniment de amploare în Cazinoul Băilor din Vatra Dornei

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Consiliul Județean va marca Ziua Bucovinei printr-un eveniment de amploare în Cazinoul Băilor din Vatra Dornei. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a precizat că în prima ședință a deliberativului va iniția un proiect de hotărâre prin care va propune organizarea unor evenimente dedicate Zilei Bucovinei, la 105 ani de la Unirea Bucovinei cu Țara. „Astfel, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pe 28 Noiembrie, când va fi inaugurat Centrul Muzeal Cazinoul Băilor la Vatra Dornei, ne propunem să organizăm acolo o ședință omagială a deliberativului județean, ocazie cu care să evocăm unirea Bucovinei și să prezentăm ample programe cultural-artistice”, a spus Flutur. Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, care este monument istoric, a intrat în restaurare totală și consolidare în anul 2019, lucrările fiind finanțate printr-un proiect european în valoare de cinci milioane de euro. El a adăugat că tot în municipiul Vatra Dornei, în această perioadă va avea loc un important târg de promovare organizat de Organizația de Management al Destinației Bucovina (OMD Bucovina).

Recomandări

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan

Vatra Dornei va găzdui luni, 29 decembrie, cel mai frumos festival de datini și obiceiuri de iarnă din Bucovina

S-au desemnat câștigătorii concursului „Vis de Copil”, la Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” Vatra Dornei