Infrastructură

CJ Suceava va încheia un parteneriat cu CNAIR pentru a urgenta realizarea documentației pentru construcția autostrăzii Suceava – Păltinoasa

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Consiliul Județean Suceava a aprobat, cu unanimitate de voturi, încheierea unui parteneriat între administrația județeană și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea întocmirii documentației necesare pentru construcția unui tronson din Autostrada Nordului, de la Suceava și până la Păltinoasa, cu legătură în viitoarea șosea de centură a orașului Gura Humorului. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat în ședința de miercuri a deliberativului județean că este vorba despre un tronson din lotul 3 al Autostrăzii Nordului Vatra Dornei – Suceava.
„Autostrada Nordului Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava are mai multe tronsoane, cu o lungime totală de circa 300 de kilometri, pentru care există legislație. Pe teritoriul județului Suceava există două tronsoane, primul fiind Bistrița – Vatra Dornei, la care se lucrează. Zilele acestea a fost o mediere pentru Poiana Stampei, unde populația nu era de acord cu un nod rutier pe acea rută. Am trimis oamenii de la CJ Suceava, au mediat și cred că am rezolvat problema împreună cu Primăria Poiana Stampei”, a spus Flutur.
El a adăugat că pe tronsonul de la Vatra Dornei la Suceava au început lucrările de proiectare, însă acestea au fost abandonate de firma care a câștigat licitația. Președintele CJ Suceava a amintit că instituția pe care o conduce s-a implicat și a realizat documentația și pentru varianta Gura Humorului, pentru care a obținut inclusiv autorizația de mediu, în momentul de față așteptându-se indicatorii tehnico-economici pentru emiterea unei Hotărârii de Guvern. „Acum am propus încheierea unui acord de parteneriat cu cei de la CNAIR pentru a ne ocupa noi de documentația de proiectare, adică să scoatem la licitație realizarea documentației pentru ruta de la Suceava până la Păltinoasa. Pentru că în felul acesta, dacă ai un proiect matur, poți să te duci și să ceri Ministerului Transporturilor să dea drumul la autostrada Nordului până la Voroneț. Adică pentru varianta ocolitoare Humor ne-am implicat noi, am câștigat timp și dacă și pentru ruta aceasta de la Suceava pe la Vornicenii Mari, Drăgoiești, Berchișești, Capu Codrului până la Păltinoasa vom avea documentația putem să discutăm să mergem cu un proiect matur pentru autostrada Nordului. De aceea am cerut să ne implicăm noi, Consiliul Județean Suceava, pentru a putea demara procedurile ca să nu se piardă timpul”, a afirmat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că pe lângă centura orașului Gura Humorului, CJ Suceava s-a implicat și în construcția drumului expres Suceava – Botoșani. „Așteptăm și drumul paralel pe frontiera cu Ucraina, unde să dăm drumul la documentație. Cred că în felul acesta ușurăm munca Ministerului Transporturilor și a CNAIR, numai să fie ei largi la pungă să ne dea drumul la finanțare”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan
„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

Gheorghe Șoldan dă asigurări că sucevenii vor circula pe autostrada A7 de la Suceava la București până la finalul anului 2028

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului