CJ Suceava suplimentează cu 770.000 de lei bugetul pentru finalizarea noului terminal al Aeroportului „Ștefan cel Mare”



CJ Suceava va majora bugetul pentru finalizarea noului terminal de pasageri
CJ Suceava va majora bugetul pentru finalizarea noului terminal de pasageri

Consiliul Județean Suceava urmează să suplimenteze cu suma de 770.000 de lei bugetul pentru finalizarea construcției noului terminal al Aeroportului „Ștefan cel Mare”. Deliberativul județean urmează să aprobe în prima ședință un proiect prin care se reactualizează devizul general pentru această investiție. Vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan a precizat că administrația județeană a semnat în luna iulie 2022 un contract de lucrări cu o asociere de firme pentru execuția, finalizarea și remedierea deficiențelor la investiția „Extindere terminal pasageri la Aeroportul «Ștefan cel Mare» Suceava”, un contract în valoare de 3.262.246,52 lei fără TVA.
„Datorită faptului că de la data întocmirii în 2017 a studiului de fezabilitate legislația specifică cu privire la certificarea aeroporturilor internaționale, cât și cea referitoare la securitatea la incendiu a suportat modificări și completări, proiectantul care asigură asistența tehnică pe perioada desfășurării lucrărilor a emis trei dispoziții de șantier însoțite de memoriile justificative aferente lucrărilor suplimentare, necesare a fi executate pentru finalizarea obiectivului, în valoare de 1.731.965,95 lei inclusiv TVA, pentru lucrări de automatizări necesare certificării ca aeroport internațional, lucrări de montare a unor rulouri rezistente la foc complet automatizate, lucrări de arhitectură, finisaje interioare, învelitoare, accesorii acoperiș, lucrări de instalații sanitare exterioare, termice, electrice, ascensoare și lucrări de structuri rutiere”, a precizat Vasile Tofan.
El a precizat că pentru noul terminal trebuie obținut avizul de securitate la incendiu și ulterior autorizația de securitate la incendiu, conform noilor prevederi legale, motiv pentru care se impune întocmirea unui nou scenariu de securitate la incendiu. El a arătat că pentru finalizarea lucrărilor la noul terminal majorarea valorii obiectivului de investiții este de 770.945,83, inclusiv TVA.



Recomandări

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare
Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Directorul Wizz Air Malta, Mauro Peneda: „Am redeschis baza aeriană de la Suceava exclusiv datorită viziunii actualei conduceri a județului pentru dezvoltarea aeroportului”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”