Promovare

CJ Suceava pregătește Târgul Obiceiurilor Populare

Consiliul Județean Suceava va organiza, la sfârșitul acestui an, un Târg al Obiceiurilor Populare de Crăciun. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că, după succesul avut de ediția de anul acesta a Târgului de Turism Bucovina, instituția pe care o conduce a decis să continue acțiunile de promovare a turismului. Flutur a arătat că de organizarea Târgului Obiceiurilor Populare se va ocupa administratorul județului, Petru Luhan.
„Vor fi promovate obiceiurile din diverse zone ale județului, precum și manifestările organizate în preajma Crăciunului în mai multe localități”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava.
Flutur a arătat că la târgul de la sfârșitul anului vor fi invitați să participe agenți economici din domeniul turismului, precum și agenții și operatori de turism interesați să promoveze județul Suceava.
„Vom prezenta oferta județului Suceava pentru perioada de iarnă, astfel încât cei care doresc să-și petreacă sărbătorile de iarnă în această zonă să cunoască exact manifestările la care pot să participe. Și în același timp vrem să atragem în parteneriat cât mai multe gospodării țărănești, în care turiștii să-și petreacă sărbătorile de Crăciun”, a mai precizat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști