Inițiative

CJ Suceava pregătește o strategie pentru dezvoltarea noilor orașe

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a anunțat că în prima ședință a deliberativului județean urmează să fie stabilită o strategie în vederea sprijinirii dezvoltării celor opt localități care au fost transformate în orașe. Mîrza a precizat că în baza acestei strategii vor fi luate o serie de măsuri în vederea dezvoltării bazei materiale și a infrastructurii în cele opt orașe noi din județul Suceava. „Aceste orașe se vor bucura de un sprijin deosebi din partea Consiliului Județean Suceava. Și din acest motiv intenționăm să aprobăm această strategie, care să ducă la modernizarea infrastructurii astfel încât să existe tot ce trebuie într-un oraș. Fiind la începutul activității sub acest statut de oraș, unele dintre cele opt localități nu au fie săli de sport, fie rețele de canalizare, și din acest motiv trebuie să facem ceva”, a spus președintele CJ Suceava. El a afirmat că CJ Suceava va oferi sprijin autorităților locale din orașele noi, astfel încât să poată promova cât mai multe proiecte cu finanțare europeană în vederea dezvoltării infrastructurii locale. Reamintim faptul că în urmă cu câteva zile, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anunțat că instituția pe care o conduce caută soluții la problemele oamenilor din unele comune transformate în orașe, care sunt nemulțumiți că plătesc taxe mai mari fără să dispună de condiții urbane. Reamintim faptul că în cursul anului 2004, opt comune din județul Suceava au obținut, în urma unui referendum local, statutul de oraș, respectiv Broșteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea și Vicovu de Sus.

Recomandări

IULIUS anunță lansarea TILIA – Today’s Ideas and Leadership In Action, o inițiativă națională, dedicată soluțiilor concrete pentru dezvoltarea orașelor din România

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII STADIONULUI (CORP C2), ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Anunț privind finalizarea implementării proiectului “CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN ORAȘUL FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

CJ Suceava va recupera 80.000 de euro din investiția făcută în amenajarea punctului de belvedere Skywalk Piatra Șoimului de pe Rarău