Consiliul Județean Suceava investește în cursul acestui an nu mai puțin de 105 miliarde de lei în modernizarea drumurilor județene. În acest sens, președintele acestei instituții, Gavril Mîrza (foto), a anunțat, ieri, că suma este folosită pentru executarea de lucrări de modernizare pe 16,9 kilometri de drumuri județene, suma urmând a fi asigurată direct din bugetul administrației județene. Mîrza a mai precizat că pentru anul 2007 CJ Suceava și-a propus să asigure finanțarea pentru 8,5 kilometri de drumuri județene, pentru care va fi folosită suma de 115 miliarde de lei. Gavril Mîrza a ținut să precizeze faptul că în județul Suceava există o rețea de 1.137 kilometri de drumuri județene, din care 522 de km sunt modernizate, pe 109 a fost turnat un strat de beton, 355 de kilometri sunt pietruiți și alți 151 de kilometri sunt cu pământ. El a mai precizat că numai în ultimii trei ani s-au cheltuit 266,922 miliarde de lei pentru realizarea de covoare de asfalt și de beton, pe 102 kilometri de drumuri județene. Președintele CJ Suceava a declarat că în momentul de față sunt realizate studiile de fezabilitate pentru modernizarea a 13 drumuri județene, urmând ca din fonduri de pre-aderare să fie făcute aceste studii pentru demararea lucrărilor la încă 202 kilometri de drumuri. „Concomitent cu aceste preocupări pentru modernizarea drumurilor județene, suntem în perioada de pregătire a documentelor și studiilor de fezabilitate pentru realizarea de drumurile laterale și de acces în drumurile județene, astfel încât să oferim alternative pentru circulația căruțelor”, a mai spus Gavril Mîrza.
