Infrastructură

CJ Suceava începe lucrările de plombare a drumurilor județene

Consiliul Județean Suceava va începe lucrările de întreținere a drumurilor județene. Anunțul a fost făcut de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, care a precizat că instituția pe care o conduce a semnat în cursul zilei de ieri contractul de modernizare și întreținere a drumurilor județene. Aceasta după ce societatea de drumuri a CJ Suceava, SC Drumuri și Poduri SA, nu a avut câștig de cauză în instanță, firma contestând licitația organizată de administrația județeană în primăvara acestui an. În aceste condiții, contractul de modernizare și întreținere a drumurilor județene în următorii trei ani va fi semnat cu asocierea formată din trei firme botoșănene, Transporturi Auto, SC Con 2000, SC Big Conf, și firma suceveană SC Calcarul SA Pojorâta. Valoarea contractului scos la licitație de Consiliul Județean Suceava a fost de 100 de milioane de lei.
„Am început deja reparațiile, după ce toată vara a trebuit să așteptăm, pentru că am avut o contestație la licitația pe care am făcut-o noi la Consiliul Județean. Vrem să valorificăm la maxim perioada rămasă până la sfârșitul acestui an. Și le dăm voie firmelor care au câștigat licitația să lucreze non-stop. Iar în limita resurselor pe care le avem la buget vom aloca și sumele necesare pentru aceste lucrări”, a spus Gheorghe Flutur. El a arătat că până la sfârșitul acestui an se vor realiza în special lucrări de plombare a drumurilor județene. Șeful administrației județene a precizat că una dintre priorități va fi asfaltarea podului peste râul Moldova dintre Cornu Luncii și Mălini.

Recomandări

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”

Șoldan anunță finalizarea modernizării drumului Uidești – Forăști – Oniceni cu opt luni înainte de termen