Consiliul Județean Suceava ar putea încheia un acord de înfrățire cu o regiune din Coreea de Sud. Propunerea a fost făcută de ambasadorul Coreei de Sud în România, Excelența Sa Kim Eung Joong, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o ieri, la Suceava, cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. De precizat că vizita ambasadorului Coreei de Sud în județul Suceava a fost posibilă cu sprijinul deputatului sucevean Dumitru Mihalescul. În timpul discuțiilor, Gheorghe Flutur a prezentat potențialul economic și cultural al județului Suceava, cele două părți fiind de acord cu demararea unor contacte cu oameni de afaceri și operatori în turism care să vină în Bucovina, aceștia fiind interesați de dezvoltarea bilaterală a turismului cultural, în special în ceea ce privește mănăstirile UNESCO, dar și parcurile și rezervațile naturale, de drumeții, de satele tradiționale și obiceiurile din zonă. Flutur a precizat că a fost de acord cu propunerea ambasadorului Coreei de Sud cu privire la încheierea unui parteneriat cu o regiune din această țară.
„Excelența Sa Kim Eung Joong este un bun cunoscător al zonei, având în vedere că a fost ambasador al Coreei de Sud în Republica Moldova și Ucraina.
În cadrul discuțiilor de ieri am prezentat și proiectul nostru privind parcul pe industrie alimentară din zona aeroportului, spațiile pe care le avem la dispoziție. De asemenea, am făcut o prezentare a Aeroportului «Ștefan cel Mare», care a fost modernizat recent, Excelența Sa promițând că va trimite investitori sud-coreeni care să analizeze la fața locului posibilitățile de investiții în industria alimentară și în domeniul IT”, a arătat Gheorghe Flutur după întâlnirea cu ambasadorul Coreei de Sud în România. Șeful administrației județene a mai spus că în timpul discuțiilor, Excelența Sa Kim Eung Joong a anunțat că propune companiilor sud-coreene să angajeze cât mai mulți tineri absolvenți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. La întâlnirea de ieri de la Palatul Administrativ a fost prezent și președintele executiv al Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Lucian Gheorghiu, acesta prezentându-i ambasadorului Coreei de Sud principalele resurse naturale din județ, respectiv cele de lemn, ape minerale, minereuri, fructe de pădure. Lucian Gheorghiu a amintit și de faptul că eventualii investitori din Coreea de Sud pot găsi în județul Suceava forță de muncă calificată. De asemenea, s-a discutat și despre stabilirea unor contacte între membri ai CCI Suceava și investitorii sud-coreeni.