Fonduri

CJ Suceava ar putea aloca 200 de milioane de lei pentru repararea tomografului spitalului județean

Consiliul Județean Suceava ar putea aloca într-o ședință viitoare sumele necesare pentru repararea tomografului Spitalului Județean „Sf. Ion cel Nou”. Anunțul a fost făcut de către președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a precizat că, potrivit unei evaluări, pentru o nouă reparație a tomografului ar mai fi necesară suma de 450 de milioane de lei. Mîrza a afirmat că în cursul zilei de ieri o comisie din cadrul CJ Suceava a verificat modul în care s-au cheltuit cele două miliarde de lei, alocate de această instituție pentru repararea acestui aparat. Potrivit raportului comisiei, din această sumă, s-au folosit 1,754 miliarde de lei, rămânând astfel disponibile 245 de milioane de lei. În aceste condiții, președintele CJ Suceava a precizat că se va analiza modul în care instituția pe care o conduce ar putea să aloce diferența de 200 de milioane de lei necesară pentru realizarea unei noi reparații. „Nu excludem posibilitatea de a aloca suma necesară pentru repunerea în funcțiune a tomografului. Dacă această problemă va fi ridicată în cadrul unei ședințe a CJ Suceava, în mod sigur vom găsi soluții și bani, mai ales că este spre interesul bolnavilor suceveni”, a spus Mîrza.

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani