– Pentru realizarea acestui proiect, administrația județeană ar putea beneficia de sprijinul unei firme de arhitectură din Germania
Consiliul Județean Suceava a pregătit un proiect de modernizare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” din localitatea Salcea. Potrivit spuselor președintelui CJ Suceava, Gavril Mîrza, proiectul este structurat pe trei etape, pentru început atenția fiind îndreptată spre elaborarea unui plan de marketing, în care să se specifice nevoile reale de transport de pasageri și de marfă în următorii 25 de ani. Mîrza a mai spus că proiectul mai presupune realizarea unui masterplan, din care să rezulte planurile tehnice, de securitate și de conformitate cu reglementările internaționale din domeniul aviației civile, prin care să se propună diverse variante pentru modernizarea aeroportului, dar și costurile necesare pentru realizarea investiției. Nu în ultimul rând, odată finalizate aceste etape, modernizarea aeroportului ar putea fi posibilă după ce vor fi disponibile finanțările prin intermediul fondurilor structurale sau din fondurile sindicalizate de la bănci și fondurile de investiții. Potrivit spuselor lui Gavril Mîrza, acest proiect de dezvoltare a aeroportului a fost discutat, zilele acestea, cu directorul firmei de arhitectură din Munchen, Germania, Norbert Koch. Discuțiile au avut loc în urma unei vizite pe care o delegație din județul Suceava, din care au făcut parte Gavril Mîrza, directorul din cadrul CJ Suceava, Cătălin Nechifor, comandantul Aeroportului „Ștefan cel Mare”, Dan Asmarandei, și directorul firmei Assist, Gheorghe David, a efectuat-o în Germania, în vederea prezentării potențialului economic și social al județului. „În cadrul discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanții firmei de arhitectură din Germania, am prezentat aeroportul din Suceava, dar și viziunea de dezvoltare a acestuia pe termen mediu și lung. De asemenea, în cadrul vizitei în Germania am vizitat unul dintre cele mai sigure și dinamice aeroporturi din lume, terminalul 2 al Aeroportului Internațional Franz Josef Strauss din Munchen, care a fost proiectat și executat de firma de arhitectură K+P, în parteneriat cu Flattinger Design. Și tot în cadrul discuțiilor cu reprezentanții firmei germane am discutat și proiectul pe care îl avem pentru modernizarea aeroportului”, a declarat Gavril Mîrza. El a adăugat că modernizarea aeroportului din Salcea este absolut necesară, în condițiile în care traficul de pasageri crește în fiecare an cu aproximativ 90%. Mîrza a mai spus că CJ Suceava va iniția, în cel mai scurt timp, procedurile pentru a aduce Aeroportul „Ștefan cel Mare” la standardele pe care le asigură Terminalul 2 al Aeroportului din Munchen, ținând cont și de disponibilitatea partenerilor germani de a se implica în acest proiect. „Valoarea investiției va fi de ordinul zecilor de milioane de euro, însă se justifică pe deplin, având în vedere faptul că celelalte mijloace de transport, pe cale rutieră sau ferată presupun o durata foarte mare a călătoriei, cu un confort și o siguranță mai reduse. Anul trecut, ne-au vizitat județul circa 40.000 de turiști străini, dar în lipsa acestei investiții majore în modernizarea aeroportului, turismul internațional în Bucovina va rămâne o poveste frumoasă, fiind aproape imposibilă punerea în valoare a potențialului turistic, în principal a mănăstirilor din patrimoniul UNESCO”, a mai declarat Gavril Mîrza.




