Deblocare

CJ Suceava a început reabilitarea drumurilor județene



Societatea Consiliului Județean Suceava, Drumuri și Poduri SA, a început, de ieri, lucrările de reabilitare a mai multor drumuri județene din Suceava. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat că licitația pentru lucrările de întreținere a drumurilor județene a fost câștigată de această societate, după ce contestația depusă de firma botoșăneană Transporturi Auto SA a fost respinsă. Flutur a arătat că în momentul de față au fost deschise nouă șantiere de lucru, lucrările de reabilitare a drumurilor realizându-se în zonele Bosanci, Verești, Fălticeni, Preutești, Dolhești, Dolhasca. El a mai spus că în perioada următoare vor fi începute și lucrări de asfaltare a unor drumuri județene, amintind aici Frasin – Stulpicani și Vama – Moldovița.
„Vreau să-mi cer scuze în mod personal de la cetățenii din județul Suceava care au avut de suferit din cauza unor drumuri care nu au putut fi reparate. Și mă refer la zona Bosanci, Fălticeni – Dolhasca, drumuri care arată foarte rău, și asta deoarece bugetul pentru aceste lucrări a venit foarte greu din cauza contestațiilor la licitații. Acum însă am primit undă verde și am cerut constructorului să lucreze și noaptea și chiar și sâmbăta”, a declarat președintele CJ Suceava.
El a adăugat că tot de ieri au început și lucrările pentru modernizarea drumului județean Dărmănești – Calafindești – Siret, investiție care se realizează cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Flutur a mai adăugat că este posibil ca în cursul săptămânii viitoare să înceapă și lucrările de modernizare a drumurilor Pojorâta – Rarău și Salcea – Verești – Roșcani.



Recomandări