Decizie

CJ Suceava a adoptat strategia de dezvoltare a județului

Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de ieri, „Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava 2011 – 2020”
Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de ieri, „Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava 2011 – 2020”

Consiliul Județean Suceava a aprobat în ședința de ieri „Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Suceava 2011 – 2020”. Proiectul a fost votat doar de către consilierii PD-L, iar reprezentanții opoziției din PSD și PNL s-au abținut. Dezbaterile care au precedat votul pentru acest proiect au dat din nou posibilitatea reprezentanților opoziției, în special din PSD, să critice modul în care a fost concepută strategia. Astfel, consilierul PSD Ovidiu Milici a susținut că reprezentanții opoziției nu au fost chemați la dezbaterile în cadrul cărora a fost analizată noua strategie de dezvoltare a județului, acuzând în același timp că firma care a conceput această strategie nu a făcut altceva decât să dea „Copy/Paste”. Afirmațiile reprezentantului PSD au fost contrazise de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care i-a spus lui Ovidiu Milici că la dezbaterile organizate au fost prezenți și consilieri județeni ai PSD, cum ar fi Mihai Grozavu, Petru Știrbu sau Titi Petrea.
Flutur: „Văd votul de astăzi ca un angajament al PD-L ca, cel puțin până în 2020, să conducă județul Suceava”
Mai mult, după exprimarea votului, Gheorghe Flutur a declarat că aprobarea strategiei doar cu voturile consilierilor democrat-liberali reprezintă un angajament din partea PD-L că va rămâne la conducerea județului până în anul 2020.
„Văd votul de astăzi ca un angajament al PD-L ca, cel puțin până în 2020, să conducă județul Suceava și să pună în aplicare această strategie. Sigur, nu votăm astăzi, votează electoratul, dar eu așa interpretez”, a spus Flutur.
La rândul său, consilierul PSD Ovidiu Milici a precizat că astfel de declarații sunt politice și i-a mulțumit președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pentru promovarea proiectului privind strategia de dezvoltare a județului, precizând că o astfel de inițiativă arată că PD-L este împotriva regionalizării.
„Vreau să spun cu toată sinceritatea că eu plec mulțumit și satisfăcut de la această ședință a Consiliului Județean. Asta pentru că această ședință consfințește, dacă vreți, o mare victorie a opoziției. Ați demonstrat faptic prin vot că vă opuneți reorganizării teritoriale a României și vă mulțumim”, a spus Milici.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a spus că intenția lui nu este de a intra în discuții pe aceste teme, importante fiind investițiile prin care Suceava ar putea să devină la un moment dat capitala unei regiuni. „Obiective majore ale acestei strategii sunt următoarele: să trăiască mai bine sucevenii, să-i racordăm la apă, canal, drumuri, electricitate, să le dăm locuri de muncă și să folosim resursele naturale din fiecare zonă și să le punem valoare adăugată. Sunt câteva din obiectivele mari. Și dacă noi ducem această strategie la îndeplinire, Suceava trebuie să aibă următorul pas în cap: să merite să devină capitală de regiune”, a mai spus Flutur.

Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat 500.000 de lei pentru comunitățile afectate de inundații din județul Suceava