Consiliul Județean Suceava se dotează cu biciclete, bărci și GPS-uri pentru implementarea proiectului „Turism transfrontalier de siguranță în munții Bucovinei”, finanțat prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013. Procedurile de achiziție au fost demarate, ofertele putând fi depuse la sediul Consiliului Județean până în data de 23 martie, ora 12, pentru bărci și 24 martie, ora 12, pentru biciclete și GPS-uri. Potrivit anunțului postat pe site-ul instituției județene, vor fi achiziționate 10 biciclete, 10 căști de protecție și 10 GPS-uri pentru care este alocată suma de 17.348 de euro cu TVA inclus, cinci bărci și 15 veste de salvare pentru care sunt puși la ”bătaie” alți 22.507 euro cu TVA inclus.
Consiliul Județean recurge la procedura de achiziție directă, urmând să câștige operatorul care are oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Proiectul „Turism transfrontalier de siguranță în munții Bucovinei” are o valoare de peste 310.000 de lei, iar fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013. Contractul între Consiliul Județean și Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră a fost semnat la finele anului 2013. Proiectul vizează dezvoltarea durabilă a sectorului turistic de ambele părți ale graniței dintre România și Ucraina. În acest sens se va lucra la marcarea și semnalizarea traseelor turistice montane transfrontaliere pe o lungime de 320 de kilometri. De asemenea, 30 de salvamontiști din județul Suceava și din regiunea Cernăuți vor fi instruiți în ghidarea turiștilor, acordarea primului ajutor și transportul turiștilor accidentați până la cea mai apropiată unitate sanitară. În baza aceluiași proiect, pentru promovarea traseelor turistice montane transfrontaliere din Suceava și Cernăuți vor fi editate 10.000 de hărți în limbile română, ucraineană și engleză.