Acord

CJ finanțează cu 80.000 de lei realizarea unui bust al lui Ștefan cel Mare în orașul Cricova, din Republica Moldova

Consiliul Județean Suceava finanțează cu suma de 80.000 de lei realizarea unui bust al lui Ștefan cel Mare și a soclului aferent în orașul Cricova, din Republica Moldova. Asta în baza unui proiect comun care vizează amenajarea în parcul central al orașului Cricova a unei alei a domnitorilor. Acordul cadru de finanțare între județul Suceava și Primăria Cricova a fost aprobat în ședința extraordinară a deliberativului județean de vineri. Banii nerambursabili vor fi virați în contul Primăriei Cricova într-o singură tranșă până la finalul acestui an. Durata acordului de finanțare este de șase luni de la data semnării acestuia, asta însemnând că bustul lui Ștefan cel Mare trebuie realizat și amplasat pe Aleea Domnitorilor până în 30 iunie 2015. “În termen de zece zile de la finalizarea tuturor activităților, Primăria orașului Cricova va transmite Consiliului Județean raportul de justificare a cheltuielilor, care va cuprinde o descriere detaliată a modului în care au fost derulate și implementate acțiunile aferente realizării bustului domnitorului Ștefan cel Mare, detalierea pe capitole a cheltuielilor aferente proiectului. Dacă se constată pe baza unui raport de audit solicitat de Consiliul Județean Suceava că Primăria Cricova a cheltuit sume cu altă destinație decât cea convenită de comun acord, finanțatorul va recupera aceste sume, putând cere diminuarea finanțării până la concurența sumei neeligibile”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu.
Primăria Cricova a mai încheiat astfel de acorduri pentru finanțarea realizării unor statui pentru Aleea Domnitorilor și cu Consiliile Județene Iași, Bacău, Botoșani, Buzău, Galați, Neamț, Timiș, Vaslui, precum și cu primăria sectorului 4 București.

Recomandări

CJ Suceava va recupera 80.000 de euro din investiția făcută în amenajarea punctului de belvedere Skywalk Piatra Șoimului de pe Rarău

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș