Persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, asociațiile, fundațiile și cultele religioase recunoscute conform legii primesc fonduri nerambursabile din partea Consiliului Județean pentru a desfășura activități nonprofit de interes județean. Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile și documentația necesară pentru atribuirea contractelor pe 2011 au fost aprobate în ultima ședință a deliberativului județean. Banii se acordă în baza unor proiecte care vizează în special domeniile culte, social și sport. La secțiunea culte sunt finanțate lucrări de restaurare a unităților de cult din patrimoniul local, național și universal și construcții de noi așezăminte de cult. În domeniul asistenței sociale primesc bani proiectele care vizează activități de consiliere, instruire, protecție și alte forme de asistență pentru persoane în vârstă aflate în situații de dependență, persoane fără adăpost, tineri care au renunțat la școală sau au plecat din centrele de ocrotire, persoane cu dizabilități, persoane dependente de droguri și alte persoane aflate în situații dificile și cele care trăiesc în sărăcie extremă.