Asministrație

CJ accelerează ritmul marilor lucrări de investiții din județ

Cătălin Nechifor: ”Lucrările continuă în ritm susținut”
Cătălin Nechifor: ”Lucrările continuă în ritm susținut”

Consiliul Județean accelerează ritmul marilor lucrări de investiții care se află în desfășurare la nivelul județului. Șeful instituției, Cătălin Nechifor, a declarat luni că intenția este aceea de a recupera din întârzierile din vară atunci când vremea a fost ploioasă și nu a permis menținerea unui ritm bun al lucrărilor. El a amintit în primul rând de lucrările de modernizare a aeroportului de la Salcea, arătând că acum se finalizează turnarea primului strat de asfalt la pista principală.
”Lucrările continuă în ritm susținut. La aeroport am asfaltat peste 1,5 kilometri de pistă și ne apropiem de finalizarea primului strat cu asfalt până la lungimea totală a pistei de 2.465 de metri. S-a lucrat și la partea de canalizare și de balizaj. Practic reușim să recuperăm foarte mult din timpul pierdut la debutul verii, atunci când în iunie și iulie a plouat foarte mult, mai exact 56 de zile”, a declarat Nechifor.
El a adus în prim-plan și investiția în modernizarea drumului Mihoveni – Costâna. ”Am fost în vizită pe șantierul de la Mihoveni și cred că într-o zi sau două vor finaliza turnarea stratului de beton în zona Mihoveni, zona cea mai expusă înzăpezirii. Totodată începe și asfaltarea din zona Costâna prin codrii Costânei, care să facă legătura cu porțiunea de drum betonat”, a spus șeful administrației județene.
Nechifor susține că în această toamnă ar putea fi reluate și lucrările la centura de ocolire a municipiului Suceava stopate după rezilierea contractului cu firma de construcții. El a adăugat că săptămâna aceasta va avea discuții cu noul constructor.
”Sper să avem la fața locului o analiză foarte serioasă cu privire la ceea ce se va face în scurt timp pe centura Sucevei. Până pe 15 septembrie, când am reziliat contractul de execuție a lucrărilor cu firma constructoare, aceasta nu a făcut nimic, deși banii au fost decontați. Practic a fost aproape rea-voință din partea lor. Procedurile de achiziție au fost reluate la 1 octombrie. Am luat în calcul și partea de siguranță a traficului, în sensul că toate lămpile de semnalizare care erau montate în zona giratoriului de pe DN 17 au fost înlocuite complet. E un sistem nou cu lămpi solare care asigură o vizibilitate foarte bună”, a spus Nechifor.
El a mai amintit de marcajele rutiere noi care au fost făcute pe drumurile județene și care vor conduce la creșterea siguranței în trafic. ”A fost o investiție mare și am reușit să acoperim și un număr record de kilometri. Niciodată Suceava nu a avut atâta drum județean marcat și care să fie pregătit pentru condiții de trafic de iarnă”, a mai spus Nechifor.

Recomandări

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul Mediului câte proiecte de împădurire s-au implementat în județul Suceava pe fonduri europene