Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, joi, la recepția finală a lucrărilor de modernizare a șase kilometri de drum județean între localitățile Panaci și Glodu. Gheorghe Flutur a spus că investiția este a Consiliului Județean și a fost începută în anul 2018. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 13 milioane de lei, finanțată prin PNDL.
„Sunt șase kilometri de drum județean care sunt de fapt o continuare a proiectului mare pe care noi l-am început pe ruta Vatra Dornei – Panaci – Bilbor. În 2010 noi am avut o investiție pe 22 de kilometri, acum mai recepționăm 6, ceea ce înseamnă 28 de kilometri. Lățimea acestui drum pe care îl modernizăm este de opt metri, șase de asfalt și un metru stânga și dreapta sunt acostamentele. Din câte știu sunt 22 de podețe transversale, avem peste cinci kilometri de șanțuri și rigole și peste 2,5 kilometri de ziduri de sprijin”, a precizat Gheorghe Flutur. El a adăugat că CJ Suceava va continua lucrările de modernizare și pentru ultima porțiune de 3,7 kilometri din acest drum, până la limita cu județul Harghita. „Acestă investiție, pe ultima parte, va face să legăm județul Suceava de Harghita, Vatra Dornei de Toplița și legătura între zona Dornelor și viitoarea Autostradă 8, de la Toplița. Este o mare investiție pentru Țara Dornelor”, a arătat șeful administrației județene.
El a subliniat faptul că din punctul său de vedere această investiție strategică va duce la o dezvoltare accelerată în primul rând a turismului, în Țara Dornelor, în zona munților Călimani. ”Trebuie să recunosc aici că din punctul acesta de vedere avem de făcut foarte multe în perioada următoare. Mă refer la un Plan de Urbanism Zonal pentru dezvoltarea turistică a munților Călimani, cu primarii din zonă, o sistematizare și o regândire a priorităților. Și va trebui să găsim finanțare și pentru drumul care să lege această zonă de Broșteni. Și în felul acesta poate că cea mai frumoasă și mai pitorească zonă din țară va fi pusă în valoare prin asfaltarea acestor drumuri”, a mai declarat Gheorghe Flutur. De asemenea, el a arătat că această investiție va însemna și dezvoltarea industrială a zonei Dornelor, cu unități de procesare în industria alimentară, având în vedere potențialul uriaș, cu resursele de fructe și ciuperci și de produse bio. „De asemenea, așteptăm cu nerăbdare ca în această toamnă să venim cu gazul metan la Vatra Dornei, care dă o nouă perspectivă de dezvoltare în Țara Dornelor”, a mai precizat Flutur.
La rândul său, primarul din Panaci, Vasile Cozan, și-a exprimat speranța că anul viitor vor fi finalizate și lucrările la ultimul tronson al acestui drum, până la limita cu Harghita. „Ne bucurăm că avem în sfârșit realizată prima parte a drumului spre Bilbor. Așteptăm să dea Dumnezeu anul viitor să facem inaugurarea ultimului tronson. Mulțumim pentru tot ceea ce s-a făcut și Doamne ajută să terminăm și ultima parte, care este mai grea”, a spus Vasile Cozan, care a mai adăugat că își dorește ca pentru ultimul tronson să fie un constructor serios.