CJ a recepționat lucrările de modernizare a tronsonului de drum Grămești – Siret



Consiliul Județean a recepționat, vineri, lucrările de modernizare a tronsonului de drum județean Grămești-Siret, la eveniment fiind prezent și șeful instituției, Gheorghe Flutur. Flutur a declarat că pentru finalizarea investiției, Consiliul Județean a alocat recent ultima tranșă de zece miliarde de lei vechi, adăugând că porțiunea respectivă de drum era cea mai deteriorată din județ.
„Am modernizat drumul până la granița cu orașul Siret. Lucrările de reabilitare a drumului de la intrarea în orașul Siret revin administrației locale. Potrivit legislației în vigoare, porțiunea respectivă trebuie să o modernizeze Primăria Siret”, a precizat Flutur. El a adăugat că administrația județeană a modernizat în acest an peste o sută de kilometri de drumuri județene, amintind de tronsoane de drum din zonele Preutești, Mălini, Grămești, Frumosu, Vatra Moldoviței, Dorna Candreni, Liteni-Moara, Mitocu Dragomirnei, Adîncata.
„Am avut în acest an mai multe tronsoane de drum modernizate, ca cele de la Zamostea și Zvoriștea, acolo unde infrastructura rutieră a fost afectată serios de inundațiile de anul trecut. În zonă am efectuat ample lucrări de apărări de maluri, reparații de poduri, modernizări de drumuri”, a mai spus Flutur.