Consiliul Județean Suceava a semnat contractele de finanțare pentru cinci proiecte promovate prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care a declarat că este vorba de proiecte pe fonduri europene în valoare totală de 3,5 milioane de euro. Cei mai mulți bani, adică trei milioane de euro, au fost atrași pentru modernizarea a șapte kilometri din drumul județean Pojorâta – Izvoarele Sucevei.
„Este un proiect care ne ajută să ne apropiem de frontiera cu Ucraina. Intenția noastră este aceea de a moderniza și punctul de trece a frontierei de la Izvoarele Sucevei și am făcut deja demersuri la Autoritatea Vamală Română. Așteptăm ca și cei din Ucraina să-și modernizeze drumul spre Izvoarele Sucevei”, a spus Flutur.
Celelalte patru proiecte, în valoare totală de circa 500.000 de euro, sunt proiecte culturale. Unul dintre acestea, în sumă de 150.000 de euro, vizează un parteneriat cu Muzeul din Cernăuți și are în vedere punerea în valoare a tradițiilor și obiceiurilor din cele două zone.
Un alt proiect, în sumă de 97.000 de euro, urmărește un parteneriat între Consiliul Județean Suceava și Biblioteca din Cernăuți, scopul lui fiind acela de a pune în valoare fondul de carte existent.