Salcea

CJ a achiziționat ultimul petec de pământ pentru extinderea pistei aeroportului

Consiliul Județean a reușit să îndeplinească prima condiție de bază în vederea extinderii pistei Aeroportului de la Salcea, existența terenului necesar.
Deliberativul județean a aprobat în ședința de săptămâna trecută achiziționarea ultimei parcele de teren necesare, în suprafață de 2.700 de metri, situată în vecinătatea aeroportului. Terenul a fost trecut în proprietatea publică a județului Suceava și dat în administrarea Regiei Autonome Aeroportul „Ștefan cel Mare”. În total, Consiliul Județean a achiziționat de la persoane fizice din Salcea 56.700 metri pătrați de teren pentru extinderea pistei aeroportului. Deliberativul județean a aprobat într-o ședință anterioară și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea pistei și a sistemului de balizaj la Aeroportul „Ștefan cel Mare”.
Valoarea investiției se cifrează la 40,5 milioane de euro, iar lucrările sunt programate să fie finalizate în doi ani de zile. Necesitatea acestei investiții a fost impusă de precaritatea infrastructurii aeroportuare din cauza căreia Autoritatea Aeronautică Română a amenințat cu suspendarea autorizației de funcționare a Aeroportului. Raportul specialiștilor arată că modernizarea aeroportului va rezolva probleme cu impact economic și social asupra populației din zonă și va contribui la dezvoltarea județului și totodată a Regiunii de Nord–Est. De asemenea, studiul arată că implementarea investiției va conduce la crearea a 100 de noi locuri de muncă până în 2016.
Mai rămâne ca autoritățile județene să facă rost de bani pentru a pune în practică ceea ce și-au propus. Prima opțiune ar fi realizarea unui parteneriat public privat.

Recomandări

CJ Suceava recepționează studiul de fezabilitate pentru noul terminal de peste 10.000 de metri al Aeroportului ”Ștefan cel Mare”

Directorul Wizz Air Malta, Mauro Peneda: „Am redeschis baza aeriană de la Suceava exclusiv datorită viziunii actualei conduceri a județului pentru dezvoltarea aeroportului”

Un expert în infrastructură evidențiază avansul substanțial al Sucevei în fața Iașiului la proiectele mari de drumuri

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Gheorghe Șoldan a anunțat că în primul său an de mandat CJ Suceava a început două investiții majore la Cetatea de Scaun

Președintele CJ Suceava anunță începerea celei mai ample modernizări din istoria Aeroportului „Ștefan cel Mare”

Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați
Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați