Ciucă: PC, PNL și PSD se vor opune cu putere adoptării legii privind disponibilizările din MAI



PC, PNL și PSD sunt împotriva proiectului de lege privind disponiblizările din MAI și se vor opune cu putere adoptării lui, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al conservatorilor, Bogdan Ciucă, adăugând că puterea va avea o problemă în a duce până la capăt acest proiect.
Ciucă a precizat, într-o conferință de presă, că la Camera Deputaților nu s-a dat vot final la acest proiect de lege deoarece opoziția nu a fost de acord cu aceste disponibilizări din MAI, iar puterea nu a avut majoritatea necesară pentru a trece acest proiect.
„Orice jurist, orice criminolog spune că, cu cât sărăcia este mai mare, fenomenul infracțional crește, iar noi evident că suntem din ce în ce mai săraci și disponibilizăm dintre acei care se luptă cu fenomenul infracțional. Suntem împotriva disponiblizărilor și ne vom opune și puterea va avea o problemă în a duce până la capăt acest proiect”, a spus Bogdan Ciucă.
Deputații au adoptat, marți, pe articole, proiectul de lege care prevede disponibilizări în Ministerul Administrației și Interne, reprezentanții opoziției criticând faptul că de la dezbaterea din Camera Deputaților a lipsit ministrul Traian Igaș.
Votul final asupra proiectului de lege a fost amânat pentru săptămâna viitoare.
Comisiile de administrație și de apărare ale Camerei Deputaților au decis, luni, în absența reprezentanților opoziției, să aprobe proiectul legii privind disponibilizările din MAI, împotrivă votând doar deputatul Marian Săniuță.
Proiectul privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al MAI pe anul 2011 prevede că numărul de posturi ocupate de polițiști, cadre militare în activitate, soldați și gradați voluntari, preoți militari, funcționari publici și personalul contractual din MAI se va reduce, la nivelul ordonatorilor de credite astfel încât să asigure, pentru 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare și în numărul maxim de posturi aprobate.
Senatul a respins acest proiect de lege, iar Camera Deputaților este for decizional.