Ciucă, despre cel mai important eveniment politic din UE, înaintea alegerilor europarlamentare: „Semnul sub care se desfășoară acest congres este unul al unității, al solidarității și al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetățenii Europei

Liderul PNL, Nicolae Ciucă
Liderul PNL, Nicolae Ciucă

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marți, că reuniunea Partidului Popular European de la finalul acestei săptămâni de la București este cel mai important eveniment politic din UE, înaintea alegerilor europarlamentare. “Mă bucur foarte mult că am primit această decizie, ca Partidul Popular European să desfășoare în următoarele trei zile congresul popularilor europeni aici în București. Este un semn de recunoaștere a importanței pe care Partidul Național Liberal o reprezintă în interiorul familiei popularilor europeni, în familia de centru dreapta a politicii europene. Și în același timp este un semn de recunoaștere a relevanței pe care România o are pentru tot ceea ce înseamnă solidaritatea, unitatea și măsurile, deciziile care vor fi luate pentru viitorul Europei”, a transmis Nicolae Ciucă.
El a adăugat că „ceea ce este cel mai important de subliniat este că trebuie să ne aducem aminte că în 2007 România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene (…) Și aș vrea să vă dau doar o singură cifră, și anume, dacă ne referim la PIB-ul per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare față de media europeană, în 2007 ne găseam la 40%, astăzi România este la 80% și sunt perspective și avem potențial să putem să creștem în continuare.”
“Semnul sub care se desfășoară acest congres este unul al unității, este unul al solidarității și este unul al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetățenii Europei, pentru cetățenii României, pentru tot ceea ce înseamnă siguranța și securitatea în perioada imediat următoare, pe termen mediu și, de ce nu, deciziile la un astfel de congres trebuie să vizeze obiective pe termen lung.”
„Măsurile pentru care europarlamentarii noștri au negociat și pentru care au reușit să obțină rezultate în ceea ce înseamnă sprijinirea economiei românești, sprijinirea fermierilor, sprijinirea industriei autohtone, a mediului de afaceri autohton (…) sunt dezideratele Congresului EPP. Acestea se referă la trei chestiuni foarte importante. Și anume, discutăm despre modul în care vom reuși să luăm decizii pentru a susține cetățenii Uniunii Europene, cetățenii României, pentru că aici este munca noastră, implicarea, responsabilitatea noastră ca membri ai familiei populare să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a sprijini cetățenii României și a le da încrederea în măsurile și în politica de centru dreapta, în politica liberală. De asemenea, discutăm de modul în care… al doilea deziderat, modul în care prezervăm valorile politicilor de centru dreapta. Și am văzut că ele nu au avut alt obiectiv decât acela de a crea dezvoltare, de a crea progres și de a genera bunăstare. Și nu în ultimul rând, cel de-al treilea deziderat (…), acela de a asigura securitatea internă și externă a Uniunii Europene și a fiecărei țări în parte.”

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Pledoarie pentru un „ecosistem economic sustenabil”. Interviu cu prof. univ. dr. ec. Carmen-Eugenia Nastase

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale