Cea mai arzătoare dorință a artiștilor plastici suceveni s-a împlinit. Începând cu această săptămână, breasla artistică suceveană dispune de un spațiu de expunere de 230 mp, în incinta centrului comercial „Shopping City Suceava”.
O lucrare murală decorativă de mari dimensiuni, 150 de lucrări și 30 de artiști expozanți
„City Gallery”, proiect care s-a configurat ca urmare a colaborării conducerii centrului comercial cu Filiala Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici, a fost inaugurată în prima zi a acestei săptămâni, prezentând pe simeze o expoziție care reunește cca. 150 de lucrări (pictură, grafică, tapiserie) aparținând unui număr de 30 de artiști plastici profesioniști.
Galeria, care se remarcă încă de la intrare printr-o lucrare murală decorativă de mari dimensiuni (4 x 5 m), realizată în timp record (numai două zile), cu culori acrilice, de artistele plastice Camelia Rusu-Sadovei și Lucia Pușcașu, oferă condiții optime de expunere și de vizionare.
Cea mai mare galerie de artă a municipiului
Panglica inaugurală a fost tăiată în tandem de directorul centrului comercial, Mircea Petrariu, și președintele UAP – Filiala Suceava, artista plastică Lucia Pușcașu, ca semn al împlinirii unui proiect comun și al instituirii unei bune colaborări care, cu siguranță, va continua.
La festivitatea de deschidere au participat, alături de artiștii plastici expozanți, un număr mare de iubitori de artă, de susținători, de prieteni, dar și de clienți ai marelui centru comercial, care, de acum înainte, vor avea posibilitatea să vizioneze toate expozițiile găzduite de cea mai mare galerie de artă a municipiului.
„Numai fiind împreună vom putea face ceva pentru Bucovina!”
Așa cum a spus Mircea Petrariu, „prin deschiderea acestei galerii, ’Shopping City Suceava’ dorește să întoarcă o parte din beneficiul comercial către cultură, către spiritualitate”.
„Trebuie să ne stimăm și să ne prețuim valorile – a subliniat el – iar prin această galerie, care este acum un vis împlinit pe care artiștii îl merită din plin, vrem să le aducem în fața oamenilor”.
Cu mulțumirea și bucuria împlinirii, Lucia Pușcașu a accentuat asupra importanței acestei colaborări, dar și a necesității coeziunii breslei artistice sucevene.
„Numai fiind împreună – a încheiat ea – vom putea face ceva pentru Bucovina!”.
*
„City Gallery” are deja un program de perspectivă, după această expoziție inaugurală, care va putea fi vizitată până pe data de 5 aprilie a.c., fiind anunțată, pentru perioada pascală, o expoziție de icoane și ouă încondeiate.
Inaugurare
„City Gallery”, un vis împlinit pe care artiștii îl merită din plin






