Poliția de Frontieră

Citroen modificat pentru transportul ilegal de țigări, confiscat în PTF Siret



Țigări de contrabandă
Țigări de contrabandă

Un cetățean ucrainean care intenționa să intre pe teritoriul României prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a rămas fără mașina pe care o conducea, după ce lucrătorii din Punct au descoperit că autoturismul fusese modificat pentru transportul ilegal de țigări. Potrivit comunicatului primit de la Poliția de Frontieră Suceava, sâmbăta trecută, în jurul orelor 11.00, pe sensul de intrare în țară din PTF Siret s-a prezentat cetățeanul ucrainean Dina N., în vârstă de 28 de ani, la volanul unui autoturism marca Citroen înmatriculat în Polonia. Pentru că existau suspiciuni că ucraineanul ar fi transportat țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor, condiții în care au descoperit într-un spațiu special amenajat în podeaua autoturismului 1.600 pachete de țigări, de proveniență ucraineană. Țigările în valoare de 2.400 lei au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorul auto a fost sancționat contravențional de către Biroul Vamal Siret cu amendă de 5.000 lei, iar autoturismul Citroen a fost indisponibilizat în vederea confiscării.



Recomandări

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc
Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc