Citroen C5 emite pretenții de clasă premium



Citroen C5
Citroen C5

Citroen are toate resursele și argumentele necesare pentru a demonstra că este puternic ancorată în sectorul calității. Francezii nu ascund faptul că vor și ei, ca mai toată lumea, să fie cât mai aproape de segmentul premium, deși ideea nu este deloc deplasată, dacă privim la noul C5. A doua generație prezentată la Salonul Auto de la Bruxelles, preia din liniile stilatului C-Airscape, decretat de foarte multă lume drept unul din cele mai spectaculoase prototipuri din ultimii ani.
Spectaculos la exterior și elegant la interior – acestea sunt cuvintele care definesc cel mai bine actuala generație. Noul C5 este dezvoltat pe platforma lui Peugeot 407 și este considerabil mai spațios și dotat și sigur decât vechiul model.
Sedanul măsoară acum 4.78 metri lungime, 1.86 metri lățime, 1.45 metri înălțime, dimensiuni ce plasează modelul C5 între Renault Laguna și Ford Mondeo. Ampatamentul a crescut până la 2.86 metri, ceea ce facilitează o mai bună porționare a spațiului din habitaclu în favoarea tuturor pasagerilor.
Noua serie C5 este propulsată de trei motorizări pe benzină 1,8 litri – 127 CP, 2,0 litri – 143 CP și un agregat performant V6 de 3.0 litri care generează 215 cai putere. Versiunile diesel HDi nu lipsesc din peisaj. Citroen pune la dispoziție motoare noi, cu plaje de putere cuprinse între 110 și 208 CP.
Pentru a crește gradul de confort și a alinia ținuta de drum la un nivel asemănător clasei premium, francezii au apelat la cea de-a treia generație de suspensii hidraulice, care reglează rigiditatea amortizoarelor în funcție de viteza vehiculului.
C5 este livrat din luna mai în versiunile sedan și break, iar din 2011 gama ar putea fi completată cu o versiunea exotică C5 cabrio. Sunt trei niveluri de echipare – Dynamique, Comfort și Exclusive, cu dotări foarte atractive.


Citroen C5
Citroen C5
Citroen C5
Citroen C5
Citroen C5
Citroen C5
Citroen C5
Citroen C5