Citroën România va lansa monovolumul C3 Picasso în primăvara acestui an. Noul model de familie va debuta spre sfârșitul lunii aprilie la prețuri foarte competitive.
Pe piața autohtonă acesta va fi comercializat la un preț de pornire de aproximativ 11.500 de euro.
Omologat pentru cinci locuri C3 Picasso dispune de o modularitate superioară și se remarcă atât prin spațiul oferit pasagerilor cât și prin suprafața vitrată foarte generoasă pentru un movolum de talie mică. Dimensiunile sale 4,08 metri lungime, 1,73 metri lățime, 1,62 metri înălțime nu depășesc pe cele ale unei subcompacte însă organizarea ingenioasă a interiorului a permis și obținerea unui volum de 500 de litri pentru bagaje.
Modelul va fi asamblat în Slovacia și este înzestrat cu acoperiș panoramic, senzori de parcare, lumini și ștergătoare de parbriz automate.
Propulsia este formată din patru unități împărțite astfel: două pe benzină 1,4 litri – 95 CP respectiv 1,6 litri – 120 CP și două diesel de 1,6 litri ce produc 90 și 110 cai putere.
