Citroën are o feblețe fără margini pentru monovolume.
Dacă facem o scurtă trecere în revistă a mașinilor de familie regăsim numai puțin de cinci modele din aceeași categorie, respectiv: C4 Picasso, C4 Grand Picasso, Xsara Picaso, Berlingo și Nemo Combi.
Pentru francezi cifra nu este deloc mulțumitoare, așa că anul acesta vom face cunoștință cu al șaselea vehicul care va consolida poziția de lider în domeniu, dar, în același timp, va reconfirma statutul de specialistul monovolumelor prin caracterul său prolific.
Noul MPV pentru care se pregătește covorul roșu este dezvoltat pe platforma utilizată de noua generație Peugeot 207.
Programat să debuteze în toamna acestui an la Salonul Auto de la Paris, modelul de familie este o versiune derivată direct din C3 dar care, din punct de vedere stilistic, nu va mai avea nimic în comun cu actualul automobil din clasa B.
Conform unor surse interne, C3 MPV va afișa noua linie de design a viitoarei generații C3 așteptată să sosească pe piață în 2009. Cunoscut în cadrul Citroën ca proiectul A58, noul monovolum este răspunsul francezilor pe segmentul monovolumelor compacte din clasa B unde activează Fiat Idea, Nissan Note, Opel Meriva, Renault Modus și Skoda Roomster.
Un oficial din cadrul companiei care a dorit să rămână anonim susține că viitorul MPV va dispune de motorizări diesel HDi de 1.4 și 1.6 litri, plafon panoramic pe trei secțiuni, banchetă spate pliabilă și un design exterior creionat în stil „high-tech”. Interiorul va găzdui cinci persoane adulte iar prin dimensiunile sale, lungime 3.98 m, înălțime 1.54 m, ampatament 2.57 m, monovolumul se va plasa în vârful clasamentului în ceea ce privește confortul și spațiul pentru bagaje.
Citroën va asambla C3 MPV la uzina din Trnava în Slovacia, unde este prevăzută producția a 150.000 de unități anual.