Sorin Cîrțu și Emil Săndoi sunt pe punctul de a se despărți de Universitatea Craiova. Potrivit unor surse din cadrul clubului, meciul pe care „alb-albaștrii” îl vor susține sâmbătă, de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 1, contra celor de la CFR Cluj, va reprezenta ultima partidă cu actuala conducere tehnică.
Problemele au început odată cu partida pierdută pe teren propriu de craioveni pe 29 aprilie, 0-1 contra celor de la FC Brașov. Cu toate că au evoluat aproape o oră în superioritate numerică, elevii lui Cîrțu și Săndoi au fost învinși, iar la finalul meciului primul dintre tehnicieni n-a ezitat să acuze în vestiar mai mulți jucători că nu și-ar fi apărat corect șansele.
Mai mult, Cîrțu a avut în timpul meciului un conflict dur pe marginea terenului cu un delegatul echipei sale aflat pe bancă, Emil Pieleanu, acesta fiind nimeni altul decât omul de încredere al principalului acționar al clubului, Mihai Rotaru. Întregul episod a ajuns rapid la cunoștința lui Rotaru, care a preferat însă atunci să nu facă valuri și să nu tulbure mersul echipei.
Între timp, însă, Mihai Rotaru a fost tot mai iritat de rezultatele pe care le-a înregistrat CS Universitatea. Acționarii sunt de părere și că actuala conducere tehnică nu s-ar mai fi implicat la fel de mult ca înainte după ce UEFA a comunicat că guparea din Bănie nu poate evolua în ediția următoare a cupelor europene. În plus, obiectivul celor doi antrenori, care au fost instalați pe 3 septembrie 2014, într-un moment în care oltenii erau pe ultimul loc după primele șase etape, cu numai două puncte, a fost evitarea retrogradării. Conform unor surse din club, cel puțin în cazul lui Cârțu, realizarea acestuia presupune acum o primă de 100.000 de euro. Atât Cîrțu, cât și Săndoi, se mai află sub contract cu CS U până în vara lui 2016.
În prezent, Craiova a căzut de pe locul 4 pe 6, în condițiile în care CFR Cluj și-a primit punctele înapoi de la TAS, iar diferența de la un loc la altul în Liga I constă în peste 200.000 de euro din banii veniți de la televiziuni. Oltenii ar putea încheia campionatul chiar pe locul 7, dacă vor pierde și cu CFR, iar Dinamo va lua trei puncte cu Astra în ultima etapă.