Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului sau Circumcizia este o prefigurare a Tainei Botezului (Coloseni 2, 11); ca semn văzut al legământului cu Dumnezeu, ne îndeamnă să-i privim sensul lăuntric sau duhovnicesc (Coloseni 2, 13; Isaia 52, 1). Pentru israeliți, era semnul devotamentului necondiționat față de Dumnezeul legământului sau, mai bine spus, semnul văzut al legământului pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și cu urmașii acestuia, după cum amintește Moise: „Legământul dintre Mine și tine și urmașii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziți, este acesta: toți cei de parte bărbătească ai voștri să se taie împrejur.” (Facerea 17, 10); sau: „Numaidecât să fie tăiat împrejur cel născut în casa ta sau cel cumpărat cu argintul tău și legământul Meu va fi însemnat pe trupul vostru, ca legământ veșnic.” (Facerea 17, 13). De la cei circumscriși se aștepta supunere față de Lege, exprimată fiind această așteptare prin cuvintele: „Fă ce-i plăcut înaintea Mea și fii fără prihană” (Facerea 17, 1). Legământul era axat pe principiul unirii spirituale, după modelul familiei văzute în jurul capului ei. De fapt, capitolul 17 din cartea Facerii rămâne singura relatare biblică a originii ritualului practicat de către evrei. Acestui act nu i se putea sustrage nimeni, deoarece risca să fie exclus din comunitate și chiar ucis: „Iar cel de parte bărbătească netăiat împrejur, care nu se va tăia împrejur în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu.” (Facerea 17, 14), căci „iată, vin zile, zice Domnul, când voi cerceta pe toți cei tăiați și netăiați împrejur” (Ieremia 9, 25-26).
Avraam, deși era înaintat în vârstă, dimpreună cu Ismael, s-a supus circumciziei, chiar în ziua instituirii legământului (Facerea 17, 23-27). De aceea, Dumnezeu l-a preferat să fie părinte al multor neamuri (Facerea 17, 4), circumcise sau necircumcise, dar care păzesc credința lui Avraam și, mai târziu, Legea lui Moise, anticipând prin aceasta chemarea tuturor la mântuirea câștigată în Hristos, prin jertfa Sa pe Cruce.
Supunerea lui Israel față de Dumnezeu este arătată prin împlinirea acestui ritual; în locul numit Ghilgal se va efectua, chiar și pentru a doua oară (Iosua 5, 2), tăierea-împrejur a copiilor născuți în timpul celor patruzeci de ani și mai bine de orbecăire, fie prin Sinai, Paran, Șur, Sin, Hașerot sau Mara, fie prin Elin, Chibrot – Hataava sau Tabeera, după ieșirea din Egipt, înaintea intrării în Canaan. Or, acest fapt demonstrează, cum afirmă Philon din Alexandria, că circumcizia însemna pentru evrei o suprimare a tot ceea ce prisosea părții „poftitoare” a sufletului, a trupescului, a patimilor și a degradării spirituale, ca semn al înrobirii trupului de patimi; iar aceste patimi țineau de robia egipteană. Prin eliberarea de patimi se dădea un sens spiritual eliberării din robia Egiptului; circumcizia devenea, astfel, mijlocul prin care se ridica ocara Egiptului de pe fața fiilor lui Israel (Iosua 5, 9).
Deci, tăierea-împrejur nu avea doar rolul de a distinge fizic pe fiii Legământului, ci avea și un sens spiritual. Cartea Ieșirea (12, 44) ne prezintă circumcizia în strânsă legătură cu Paștile iudaice, pentru că nimeni din cei netăiați-împrejur nu puteau mânca Paștile. În Leviticul (26, 41), Dumnezeu descrie idolatria și neascultarea ca fiind urmări ale inimii celei netăiate-împrejur, în timp ce pocăința este văzută ca o circumcizie a inimii.
Relația dintre circumcizie și ascultarea de Dumnezeu rămâne o constantă a gândirii și viziunii biblice. Fără ascultare, circumcizia devine necircumcizie (Romani 2, 25-29). Această ecuație, ascultarea – circumcizie a inimii, simbolizează expresia îndurării lui Dumnezeu față de om, dar și consacrarea totală, adică din toată ființa, a omului pentru a sluji lui Dumnezeu. Sângele circumciziei nu exprimă limita până la care trebuie să meargă omul în afierosirea de sine, ci cerința pe care Dumnezeu o impune celor pe care îi cheamă la Sine și îi însemnează cu semnul Legământului Său Sfânt.
Hristos, dorind să împlinească Legea și să arate că se trage din seminția lui Avraam, a fost circumcis a opta zi (Luca 2, 21), primind numele Iisus, nume anticipat de altfel de înger, prin care se exprimă misiunea Sa pe pământ, cea de Mântuitor al lumii. El S-a născut sub Lege, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, adică S-a supus rânduielilor Legii încheiate de Dumnezeu cu Avraam și cu Moise – de fapt, pe Sinai se reînnoiește legământul lui Dumnezeu cu poporul Său după ieșirea din Egipt – pentru a împlini dreptatea. Putem spune că Iisus a suferit umilința fizică a circumciziei, purtând în trupul Său semnele păcatelor noastre, dar nu întâmplător, ci pentru „ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 5).
Însă, de la Hristos, oamenii nu trebuie să se mai circumcidă, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu mai vrea aceasta, ci vrea împlinirea poruncilor Lui; El așteaptă de la noi nu jertfă de sânge, ci de laudă: „Milă, pace, jertfa laudei”, cântă Biserica. Așadar, circumcizia propriu-zisă și-a împlinit rostul de a fi fost prefigurarea tăierii nefăcute de mână (Coloseni 2, 11) a noastră în Hristos. De aceea, trebuie privită ca o „pecete a dreptății” (Romani 4, 11) sau simbol al celor ce aveau să vină la Dumnezeu prin Hristos.
Fericitul Augustin considera circumcizia ca fiind un instrument al harului, prin care se îndepărtează păcatul; ștergerea păcatului s-a împlinit în mod real prin Botez. Circumcizia, având loc în a opta zi de la naștere, a mai fost considerată atât o prefigurare a Patimilor, prin vărsarea sângelui, cât și a Învierii lui Hristos.
În numerologia antică, cifra șapte era considerată sacră, concentrând în ea perfecțiunea. Or, dacă șapte este echivalent cu perfecțiunea, atunci șapte plus unu este echivalent cu meta-perfecțiunea, cu desăvârșirea.
Nu putem neglija nici motivele propuse de Toma d’Aquino, pentru care tăierea-împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos a fost necesară, mai ales ținând cont de faptul că el o considera a fi un act de răscumpărare.
În acest sens, el prezintă șapte motive:
- Pentru a demonstra realitatea Întrupării Sale împotriva maniheilor, ce considerau că a avut trup doar în aparență; împotriva apolinariștilor, ce susțineau că trupul Său era consubstanțial cu divinitatea Sa; precum și a valentinienilor, care învățau că Hristos a coborât cu trupul din cer;
- Pentru a arăta aprobarea față de ritualul Legii vechi, instituite de Dumnezeu;
- Pentru a Se arăta pe Sine drept urmaș al lui Avraam, cel care a primit circumciderea ca semn al credinței pe care o avea în Mesia;
- Pentru a nu da prilej iudeilor să Îl respingă ca nefiind unul dintre ei;
- Pentru a se face pildă de ascultare;
- Pentru ca El să nu Se arate disprețuitor față de remediul obișnuit, cerut de Lege evreilor pentru curățirea trupului;
- Pentru a lua asupra Sa povara Legii, prin aceasta eliberându-ne pe noi de rigorismul ei.
Dincolo de aceste argumente, tăierea-împrejur după trup a Mântuitorului Hristos ne atrage atenția asupra unui fapt esențial vieții creștine, și anume acela că, în absența realității duhovnicești, semnul este fără valoare (Ieremia 9, 25). De aceea a fost nevoie de o realitate potrivită cu semnul, anticipată de Moise și Ieremia (Deuteronomul 10, 16; Ieremia 4, 4), și anume Botezul în numele Sfintei Treimi.
