Tarife noi

Circulatul cu taxiul, mai scump în Fălticeni

Începând de sâmbătă, 1 octombrie 2022, în municipiul Fălticeni intră în vigoare noile tarife maximale de distanță pentru activitatea de transport în regim de taxi. Modificarea prețului per kilometru cu 1 leu pentru cursele urbane și cu 1,5 lei pentru cele din afara municipiului, a fost cerută de reprezentanții transportatorilor în regim de taxi din municipiul Fălticeni și a fost aprobată de Consiliul Local Fălticeni, în această săptămână.
Tariful de zi taxi crește de la 2,99 lei/km la 3,99 lei/km, tariful de noapte crește de la 3,29 lei/km la 4,29 lei/km, iar tariful pentru cursă externă – de la 3,49 lei/km la 4,99 lei/km.
Solicitarea taximetriștilor din oraș a fost determinată de creșterea indicelui de inflație, creșterea prețurilor la combustibili, creșterea costurilor curesursa umană, cât și a celor privind întreținerea/reparațiile autovehiculelor.
Nivelul tarifului de distanță practicat de transportatorii autorizați nu poate depăși tariful de distanță maximal.

Recomandări

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir