Circulația trenurilor rămâne restricționată în județele Iași și Cluj, din cauza inundațiilor



Circulația feroviară este în continuare afectată de precipitațiile abundente din ultimele zile, pe sucursalele regionale Iași și Cluj, călătorii fiind transportați pe diverse rute cu ajutorul autovehiculelor, informează CFR.
Compania de Căi Ferate CFR anunță și că circulație a fost redeschisă între localitățile Ileanda și Răstoci din Cluj, precum și pe sucursala regională Iași, în stația Suceava și pe rutele Liteni – Verești, Dolhasca – Lespezi, Vama – Moldovița, Milișăuți – Dornești și Dornești – Gura Putnei, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.
Totuși, trei secții de circulație pe sucursală regională Iași se mențin închise. Astfel, circulația este închisă pe secția Dărmănești – Dornișoara, între stațiile Dărmănești – Cacica, pe secția Dornești – Nisipitu, între stațiile Gura Putnei – Falcău – Nisipitu și pe secția Gura Putnei – Putna, între stațiile Gura Putnei – Putna. Trenurile personale care circulau pe aceste secții au fost anulate.
Circulația este închisă și pe sucursala regională Cluj. Astfel, trenurile nu circulă pe secția Sărmășag – Zalău, între stațiile Sărmășag – Borla, unde este un pod inundat. Călătorii sunt transportați dus-întors cu mijloace auto, puse la dispoziție de regionala Cluj, pe ruta Zalău – Sărmașag.
Secția Salva – Sighetul Marmației este închisă între stațiile Vișeu de Jos – Leordina, Leordina – Petrova, Petrova – Valea Vișeului și Valea Vișeului – Bocicoi.
CFR anunță că există mai multe modificări în circulația trenurilor, fiind închis drumul între Sighetul Marmației și Vișeu de Jos.
Astfel, trenul Accelerat 1643 Bucurști Nord – Sighetu Marmației circulă doar pe relația București Nord – Vișeu de Jos, Acceleratul 1644 Sighetu Marmației – București Nord circulă doar pe relația Vișeu de Jos – București Nord, Acceleratele 1943 și 1942 Timișoara – Sighetu Marmației circulă doar pe relațiaTimișoara – Vișeu de Jos, Acceleratele 1944 și 1941 Sighetu Marmației – Timișoara circulă doar pe relația Vișeu de Jos – Timișoara, Rapidele 940 și 947 Beclean pe Someș – Sighetu Marmației circulă doar între Beclean pe Someș și Vișeul de Jos, trenurile Rapid 946 și 945 Sighetu Marmației – Beclean pe Someș circulă doar pe ruta Vișeu de Jos – Beclean pe Someș. Personalele 4122 și 4121 Sighet – Cluj circulă doar pe relația Vișeu de Jos – Cluj, dus-întors.
Pentru călătorii care au cumpărat anticipat bilete de tren până la sau de la Sighetu Marmației, CFR asigură transportul auto între stațiile Vișeu de Jos și Sighetu Marmației dus-întors și Vișeu de Jos și Valea Vișeului, tot dus-întors.
CFR a impus și restricții de viteză între mai multe stații, aflate pe raza sucursalei regionale Iași.