Măsuri obligatorii

Circulația trenurilor între Moldova și Ardeal va fi „fracturată” între Frasin și Molid



Unul dintre trenurile afectate de lucrările de infrastructură dintre Frasin și Molid
Unul dintre trenurile afectate de lucrările de infrastructură dintre Frasin și Molid

Circulația mai multor trenuri va fi dată peste cap săptămâna viitoare ca urmare a unor lucrări care sunt programate la un pod situat între Frasin și Molid. Timp de 6 zile, de luni, 8 mai, și până sâmbătă, 13 mai, reprezentanții de la calea ferată au anunțat că toate trenurile care vin dinspre Iași sau București și merg spre Vatra Dornei se vor opri în Stația CF Frasin, iar cele care vin din Ardeal, respectiv Timișoara, Cluj, Ilva Mică, vor avea ca punct terminus Stația CF Molid.
Călătorii care vor circula în această perioadă trebuie să știe că între cele două stații unde traficul feroviar va fi întrerupt vor fi transbordați.
Transferul călătorilor dintr-un tren în altul se va realiza cu autobuze puse la dispoziție de cei de la Calea Ferată, iar accesul în mijloacele de transport va fi posibil doar pe baza legitimațiilor de călătorie emise pentru trenul respectiv.
Potrivit reprezentanților CFR, timpul pe care călătorii îl vor pierde cât va dura transbordarea va fi de circa 20-30 de minute, dar există situații în care timpul de așteptare se duce și până la aproape o oră.
Monitorul de Suceava prezintă mai jos tabelul circulației trenurilor care vor fi afectate de lucrările de infrastructură dintre Frasin și Molid.

Nr.tr. nou Nr.Tr. vechi Dist. De circulatie SUCEAVA FRASIN MOLID
sos opr pl sos opr pl sos opr pl
12618 1654 VATRA D. ‐ BUC. N. 0.01 20 0.21 23.04 22.26
12621 suplimentar IASI ‐ FRASIN 3.11 2 3.13 4.09
12602 1766 TIMISOARA‐ IASI 5.48 8 5.56 4.51 4.21
12601 1653 BUC. N. ‐ VATRA D. 4.21 17 4.38 5.42 6.12
13621 5701 SUCEAVA‐ILVA M. 5.27 6.43 7.16
13622 5720 C‐LUNG M.‐ SV 8.21 7.08 6.38
12606 1838 TIMISOARA‐ IASI 8.45 12 8.57 7.42 7.10
12605 1833 IASI‐ TIMISOARA 8.11 15 8.26 9.22 9.52
13625 5721 SUCEAVA‐ C‐LUNG.M. 8.46 9.57 10.27
13626 5702 ILVA M. ‐ SUCEAVA 11.31 10.17 9.24
12609 1831 GALATI ‐ CLUJ N. 13.40 15 13.55 14.51 15.21
12610 1832 CLUJ N. ‐ GALATI 16.14 10 16.24 15.22 14.52
13629 5703 SUCEAVA ‐ ILVA M. 15.55 17.11 17.49
13630 5704 ILVA M.‐ SUCEAVA 19.00 17.42 16.49
12613 1765 IASI ‐ TIMISOARA 17.54 15 18.09 19.05 19.35
12614 1834 TIMISOARA ‐ IASI 20.27 15 20.42 19.33 19.03
13633 5723 SUCEAVA ‐ C‐LUNG M. 19.33 20.49 21.19
13638 5722 C‐LUNG M. ‐ SUCEAVA 22.31 21.12 20.39
12617 1837 IASI ‐ TIMISOARA 21.26 15 21.41 22.37 23.07
13640 5570 SUCEAVA ‐ BOTOSANI 6.04
13641 5571 BOTOSANI ‐SUCEAVA 17.41

Circulația trenurilor între Moldova și Ardeal va fi „fracturată” între Frasin și Molid
Circulația trenurilor între Moldova și Ardeal va fi „fracturată” între Frasin și Molid
Unul dintre trenurile afectate de lucrările de infrastructură dintre Frasin și Molid
Unul dintre trenurile afectate de lucrările de infrastructură dintre Frasin și Molid


Recomandări

Circulația trenurilor între Moldova și Ardeal se face începând de ieri cu ajutorul autobuzelor între Frasin și Molid

Lucrările de reparații au început la primele ore ale dimineții, pentru a se putea încadra în termenul limită de o săptămână
Lucrările de reparații au început la primele ore ale dimineții, pentru a se putea încadra în termenul limită de o săptămână